Este ora 10.Stau si privesc pe fereastra cerul gri si cladiriile adormite.Parca ma uit la un tablou mort plin de strigoi.Nu e nimeni,nu se aude nimic,e prea liniste...prea liniste...mult prea liniste...
Eu cred ca viata este zgomotoasa,plina de sunete si zgomote.Vesnic nelinistita si imprevizibila.Atunci acum de ce e asa de liniste?Parca ar fi murit soarele.Poate a murit timpul.In camera mea e semiintuneric...veghez asupra orelor ce se pierd in minute de dragoste.Eu inca mai iubesc viata si acum poate mai mult ca niciodata vreau si chiar pot sa o traiesc...sa ma bucur de ea.Avem atata nevoie de vacante,de clipe in care sa fim singuri pentru a ne linisti,pentru a ne regasi,pentru a ne cauta radacinile.Nu cred ca putem fi vreodata singuri,uneori spiritele blande se plimba pe langa noi fara sa ne dam seama,uneori ingerii ne privesc din cer,diavolul ne pandeste si el,dar Dumnezeu ne vegheaza.Poate chiar langa noi,in linistea batai timpului se da un razboi al lumilor.Poate se bat doua universuri,sau poate raiul si iadul.E un razboi tacut cu pagube morale,noi nu il vedem dar poate e chiar in fata noastra.
Ce se afla dincolo de cer?Dincolo de Univers?As vrea in rai...dar nu gasesc drumul...Ce culoare are sufletul? Dar...cea mai mare intrebare a mea este:oare sufletul dupa ce se desprinde de trup,se poate intoarce inapoi pe pamant din orice parte al lumi celeilalte.Poate el sa-si revada pritenii,familia,locurile natale,casa,marea lui iubire?As vrea mereu sa pot crede ca sufletul meu se va intoarce alaturi de cateva persoane...sau macar va ramane cu amintirile.
M-am uitat la foarte multe filme saptamana aceasta si aproape toata au fost despre dragostea care invinge totul...chiar si moartea asa a fost "Ca in Rai";unele au fost cu si despre moarte de ex. "Mireasa moarta" sau "Corpse Bride"(in variante englezeasca).Insa un film care m-a impresionat placut interpretarea lui Maggie Smith a fost "Casa din Umbria".Am vizionat filme de tot felul si din toti ani:"Pe aripile vantului","Dragoste murdara","Iubire de sora","Charly" si multe altele carora le-am uitat numele.
E ora 11.La ora 13:30 in fata Liceului 4,langa scara mea,trebuie sa ma intalnesc cu o persoana care nu stiu cum arata si cati ani are.Stiu doar ca o cheama Diana,nu ii place matematica si nici fetele fitoase de la ea din clasa.Adora literatura,lb romana si lb straine.Ma simt asa de ciudat,chiar daca avem aceleasi pasiuni(aproximativ aceleasi) tot ramane o necunoascuta.Daca nu s-ar fi zbatut matusa mea si bunica ei sa ne cunoastem cu siguranta aceasta intalnire nu ar fi fost posibila astazi si poate...niciodata.
Tot ce vreau eu acum si mereu e sa pot trai viata si sa ma bucur de ea.Sa am o viata plina de aventuri,o viata ca un film..o viata dupa care s-ar putea scrie un roman,s-ar putea ecraniza un film..si daca ma straduiesc puti...poate va fi posibil.
Pana atunci las putin muzica deoparte si ma duc sa continui "Memorile" lui Eliade care sunt....absolut fascinante!
Uneori cred ca daca as fi trait in aceeasi vreme cu el si ne-am fi intalnit am fi descoperit amandoi cat de mult ne potrivim datorita lucrurilor pe care le avem in comun(si care nu sunt deloc putine).
3 comentarii:
Aveţi în comun şi...sentimentul sacrului?
Hmmm...poate...
Cred ca nici noi insine nu ne cunoastem in intregime...poate avem mai multe decat credem in comun,cine poate stii!
Totusi cred ca sentimentul sacrului poate fi unul dintre "miile" de puncte comune!;))
Asa este. Viata este zgomotoasa, plina de surprize de lucruri minunate, iar noi trebuie sa ne bucuram de ea asa cum este, sa nu incercam sa o schimbam poate deoarece credem ca astfel ea va putea fi mai buna.Nu putem afla asta niciodata.Doar Dumnezeu stie.Noi trebuie sa ne bucuram de minunatul dar pe care ni l-a facut Dumnezeu si anume acela de a ne permite sa cunoastea maretia Lui si putera imensa cu care controleaza totul.Viata e scurta si trebuie sa o apreciem si de asemenea sa apreciem si persoanele care ne sunt alaturi si care ne iubesc si ne apara.Se pot intampla multe lucruri fara stirea noastra, e adevarat.Poate cineva ne pandeste, poate cel bun, poate cel rau.Parerea mea este ca noi nu suntem singuri niciodata.Mereu este cu noi cineva, cineva si noi stim cine,deoarece chiar noi, noi ne decidem soarta facand fapte bune sau nu.Daca facem fapte bune atunci nu trebuie sa ne temem pentru ca Dumnezeu este cu noi.
Trimiteți un comentariu