III. Inceputul Sfarsitului

-As vrea sa fii mereu aici,sa-ti dau tie mereu toate lacrimile mele,toate gandurile...si apoi sa-mi continui zborul! spuse Lisa printre lacrimi.







-Voi fii mereu aici,mereu cand ma vei cauta!







-Cum sa te caut?De ce?







-Poate...destinul ne va separa intr-o zi....







-Nu-i adevarat!Nu vorbi asa,vom fii mereu impreuna!







-Dar,daca intr-o zi eu nu voi fii langa tine,gandeste-te la mine,si voi veni,voi fii langa tine,langa sufletul tau!







-Daca ai fii conectat la mine,as stii ca nu te voi pierde dar...







-Dar,din pacate sunt conectat la inima ta,si imi e imposibil sa plec!







-Te iubesc,esti tot ce am mai bun in viata!Stiu...sunt doar niste cuvinte banale,dar eu te ador,tu esti viata mea!







-Saruta-ma!







-Daca ne vede cineva?







-Numai e nimeni in scoala la ora asta...haide,simt ca am sa mor daca n-o faci!







In tacerea intunericului se sparsera atunci soaptele buzelor lor.Stateau intinsi pe scaunele din cancelarie.Jaluzelele erau trase dar,din cand in cand o raza de luna mai poposea in incapere.Era intuneric si era liniste caci,numai erau voci care sa strapunga aerul...sa-l polueze cu litere intortogheate si batai de inimi.Amandoi se priveau in ochi.Fiecare vedea in privirea celuilalt lumea lui.







-Esti nebun!Cum ai putut sa-mi arunci biletul ala in ora?Daca il vedea Simina,ce i-as fii spus?







-Da sunt nebun,dar dupa tine!Ce sa zica?Chiar nu are de ce sa se amestece in problemele tale,fie ele legate si de scoala!







-Hmm! Deci tu esti o problema legata de scoala?







-Da,iti sunt profesor!







-Si iubit!







-Da?!?Ca sa vezi!Nu stiam!







-Ha!Ha!Ha! Glumet ca de obicei!







-Iti pare rau ca ai primit biletul?Ca l-ai citit?







-Stii prea bine ca-mi doream sa te vad...dar e mai bine sa evitam contactul cu colegii mei cand e vorba de asa ceva!







-Apropo,te-ai purtat atat de firesc la ora!Nu m-as fii asteptat!







-Si ce-ai fii vrut?Sa ma dau la tine?







-Cum te-ai putut abtine?Cand ai citit compunerea aceea despre"Pasiune si ratiune" simteam ca o sa explodez daca nu te iau in brate!







-Si totusi n-ai facut-o!De ce?
-Din acelasi motiv ca si tine!Ce ar zice ceilalti?







-Ca ne iubim!







-Dar nu permis asa ceva intre...







-Da scrie undeva?E o lege,o scriptura care interzice iubirea intre doi oameni de varste diferite?







-Nu...stii prea bine!Dar noi nu suntem doar doi oameni de varste diferite...suntem profesor si eleva!E inadmisibil sa se intample asa ceva intre noi!







-Inadmisibil,imoral....si frumos!







-Gandeste-te putin ca mi-as putea pierde slujba si colegii m-ar arata cu degetul;tu ti-ai pierde prietenii,si ei increderea in tine!







-Dar...mai ingrozitor ar fii ca relatia noastra sa se destrame!







-Stai!Stii prea bine:dragostea nu moare!







-Dar crezi ca putem lasa totul asa in urma?Sa uitam de tot si de toate?







-Spune-mi tu,oare am putea?






-Eu n-as putea!Ma despart foarte greu de ceva,trecutul este foarte important pentru mine si totusi...nu pot renunata la prezent!






-Pastreaza-ti credinta!Totul va fii bine!






-Nu...totul va incepe.






-Poate fii si inceputul sfarsitului nostru,dar vom sfarsii impreuna!






-E atat de greu.... ochii Lisei se umplura de lacrimi.






-Sa fii fericit sau sa iubesti?






-Nu stiu.Ambele!






-Pentru ce plangi?Pentru ca poti fii fericita dar nu vrei?






-Vreau!Dar plang copilaria la care trebuie sa renunt...acum si pentru totdeauna!






-Pentru iubire?






-Pentru noi!






-Off!Lisa...vreau sa tip,vreau sa plec,vreau sa traiesc,vreau sa te iubesc!






-Si cine te impiedica?






-Tu!






-Dar,de ce eu?






-Tu,si cu viata ta!Nu pot pleca fara tine.Trebuie sa te astept pana cand ve fii pregatita!






-Si daca nu voi fii niciodata?






-Atunci...ne vom inneca amandoi amorul noaptea la fumoar sau in cancelarie...sau oriunde!






-Si daca ne vor prinde?






-Asta e!






-Cum poti fii atat de calm?Tu nu iti dai seama ca ce facem noi e impotriva societatii?N-ar pic de morlaitate!Iar tu esti linistit de parca am avea o relatie normala,cu lucruri firesti!






-Ti-am mai spus:iubirea nu e interzisa;nu are varsta si nu tine cont de profesiile si statuturile celor doi!






-Asta zici tu!Dar pentru ceilalti este cel mai mare motiv de barfa si batjocura!






-Cum poti sa spui asta! Tiberiu se incrunta.






-Si stii de ce?Pentru ca lor li se pare ca dragostea ar trebui sa existe intre doua persoane de aceasi varsta.Toti cred ca dragostea este frumoasa intre oameni de aceeasi varsta!






-Pai este!






-Adica si tu esti de acord cu ei?Lisa se ridica si se indrepta spre fereastra de langa dulapul cu figuri geometrice.






-Da!Doar ca uneori...natura creeaza niste exceptii care sunt total opuse lumii.Ele devin excluse din anumite grupuri deoarece oamenii le considera un exemplu negativ pentru ceilalti si pentru ei insisi...dar nimeni nu se gandeste ca,chiar iubirea dintre aceste fiinte poate fii salvarea lumii si cel ma frumos si pur sentiment!






-Vrei sa zici ca noi suntem acele "exceptii"?






-Da.Iubirea noastra nu e un pacat.Iar tu nu trebuie sa te simti vreodata vinovata ca simtit ceva atat de frumos si de nobil!






-Lasa asta acum...spune-mi altceva...frumos!






-Esti tot ce am si tot de ce am nevoie!






-Ca sa fii fericit,nu-i asa?






-Nu...ca sa traiesc!






-Te iubesc atat de mult!






-Nu mai mult ca mine.






-Saruta-ma....saruta-ma acum!






Tiberiu incepe sa o sarute.Mana lui aluneca usor pe trupul ei fragil.Razele de luna le mangaiau intunericul simturilor,in rest erau orbi.Nu mai vedeau lumea.Iubirea lor zbura pe un nor spre fericire.Trupurile lor erau mai fierbinti decat focul din inimi.Era frig..tremurau.El ii saruta buzele,apoi gatul...ii scoase bluza si continua sa o sarute cu pasiune arzatoare.Lacrimile din ochii Lisei erau de fericire.In doar cateva momente hainele lor erau imprastiate pe podeaua cancelariei.Trupurile lor erau goale si se iubeau fara nici o retinere.Lisa se simtea in al 9-lea cer.Incepu sa-i sarute trupul lui Tiberiu si sa-i sopteasca la ureche ca il iubeste.El simtea respiratia fetei curgandu-i prin vene.Era un drog dulce ce-l ducea in paradis.O singura doza ii era de ajuns pentru o viata intreaga.Sarutarile dulci o ametira si pe Lisa care inchise ochii,si el continua sa-i mangaie trupul alb de pe care incepeau sa curga sudori.Emotiile erau de vina.Incepu imediat sa viseze,vroia sa imortalizeze in albumul gandurilor ceva ce...isi dorea sa nu se mai termine,ceva minunat in viata ei.





Trecusera doua ore.Afara incepuse ploaia si noapte era tot mai adanca,atat de adanca incat le era frica sa nu se inece daca vor pleca.





Tiberiu se scula si isi cauta camasa.O gasi cu greu din cauza intunericului.Lisa se satura sa-l vada plimbandu-se de colo-colo prin cancelarie.Ridica capul foarte hotarata:





-De ce nu aprindeti lumina,domn profesor?





-Pff!Vrei cumva sa fim prinsi?





-Cine ne poate vedea la ora asta?spuse Lisa mirata.





-Oricine!Tot ce nu te lasa sa iubesti iti devine dusman,oamenii ne despart dar...si vantul ne raceste trupurile,noapte ni le intuneca si nu iti pot vedea chipul;zgomotul tulbura linistea iubirii noastre...vezi sunt atatea lucruri impotriva noastra!





-Am inteles pana aici.Dar tu de ce te imbraci?





-Haide,imbraca-te si tu!Vrei sa stam in cancelaria scolii pana dimineata?!?
-Off!Haide ca ma imbrac.





Dupa cateva minute in care incercara din rasputeri sa-si gaseasca hainele printre scaune,proiecte si mese se imbracasera in sfarsit.Un ultim sarut in mijlocul cancelariei.Ea se lasase pe masa si trupul ei incerca sa se ascunda de sarutarile lui,urcandu-se pe suprefata de sticla.Se oprira.In mai putin de doua minute ieseau imbratisati pe poarta scolii.Era noapte,nu ii putea vedea nimeni.





-Astazi nu pot sa i-au masina,e mult prea tarziu!





-Ce-ar fii sa dormi la mine?Sunt singura acasa.





-E periculos.Cum voi pleca dimineata?





-Mama se intoarce abia la pranz,pana atunci vei putea pleca.





-Daca vine mai devreme?Nu...nu e potrivit!





-Am un prieten Laurentiu,sta aproape de scoala asa ca cel mai indicat ar fii sa dorm la el.





-Si ce ii vei zice?





-Nimic.Stie!





-De noi?





-Nu...de mine.Stie ca vin tarziu.Nu-ti fa griji,n-am sa povestesc nimanui!





-Asa sa faci...pai atunci te sarut,si pe maine!





-Da...pe maine!





Lisa facu cativa pasi in fata dar se intoarse imediat si-l saruta pe Tiberiu.Dupa care pleca spre casa.El o urmarea cu toata dragostea cum isi pierde urmele in noapte."Stelele sa-ti lumineze drumul si saruturile mele sa-ti indulceasca visele" isi spunea in gandul lui Tiberiu.Mai statu cateva momente si...se pierdu si el in bezna.





Iata ca,venise in graba si a doua zi.Era ora de civica.





-Lisa,i-a sa vedem daca poti sa ne explici diferenta dintre ratiune si pasiune.Hai la tabla!





Totul decurgea conform planului,cei doi avand grija sa nu le descopere nimeni taina.Nu trebuiau sa faca nici o greseala...nimic din ce ar fii putut atrage atentia celorlalti.





Lisa se scula usor din banca si porni spre tabla.Deodata se dezechilibra si cazu pe jos.Lesinase.Tiberiu o lua indata in brate si alerga cu ea pe poarte scolii spre dispensarul de vis-a-vis.Nu trebuia sa ma astepte nici o confirmare,nici o permisiune,nimic.Intra speriat pe usa dispensarului,lasand-o sa se inchida singura.Aproape ce sparse usa de la cabinetul doctorului cu Lisa in brate.O aseza pe un pat.Era plin de sudoare si extrem de agitat.





-Salvati-o,va rog!!!




-Ce s-a intamplat? intreba doctorul alarmat si el,ce a patit?



-Pai eu vreti sa stiu?Am scos-o la tabla si in cateva secunde era pe jos!Am adus-o de indata aici,nu stiu ce are,parea sa se simta bine!Va rog face-ti ceva,urgent!!!



-Maria?



Deodata intra o asistenta maruntica si cu parul blond si fata obosita.



-Cu ce va pot ajuta,domnule doctor?



-Adu-mi repede niste vata si spirt,domnisoara a lesinat.



-Imediat,domnule!



Se intoarse cu o sticluta mcia de spirt si un pumn de vata.Uda vata si i-o dadu medicului,acesta i-o puse fetei la nas si Lisa se trezi.



-Ce s-a intamplat?Ce caut aici cu tine?spuse mirata si se uita spre Tiberiu.Incepu sa tremure.



-Nu iti amintesti?Ai lesinat si te-am adus imediat la dispensar!



-De ce am lesinat?spuse cu voce tremurata in timp ce incerca sa se ridice.



-Domnisoara cred ca ar fii bine sa mai stati putin intins pe pat.Inca nu v-ati revenit complet.Si nici noi nu stim inca motivul lesinului dvs.Stati sa va examinez.



-Mie frica!



-Nu veti pati nimic,probabil aeti doar o lipsa de calciu.E ceva normal la vartsa asta,multor adolescente li se intampla din cauza alimentatie neadecvate.Sper ca va hraniti suficient!



-Da...mananca,cel putin in ultima perioada mi-a crescut considerabil pofta de mancare!



-Serios?Devine interesant!Si cum v-ati mai simtit in ultima perioada?Descrieti-mi starile!



-Pai...am mancat uneori cam mult si mi s-a facut rau,am inceput sa ma ingras din cauza mancarii si cam atat!



-Numai un moment.



Si doctorul ii apasa usor fetei pe burta.



-Te doare?



-Da,foarte tare,cred ca o sa mi se faca rau.



-Atunci trebuie sa va dau o veste!



-Ce veste?Sunt bolnava cumva?



-Nu domnisoara,sunteti insarcinata!



Lisa se scula numaidecat din pat,Tiberiu tresari si el si asistenta se uita cu profunda uimire la cei trei.



Doctorul continua:



-Aveti exact simptomele unei femei insarcinate.Felicitari!Veti avea un copil!



-Nu se poate!exclama Lisa,trebuie sa fie o greseala,va inselati!



-Nu incape indoiala,domnisoara,veti avea un copil!



-Nu....nu,cum poate fii posibil asa ceva? murmura Lisa printre lacrimi.



-Pai,presupun ca sunteti majora nu sau sunteti la liceu,ei bine probabil ca ati facut de curand dragoste si iata rodul actiunilor dvs.!



-Mai bine zis consecintele,spuse ironic asistenta!



-Sunteti majora,nu?mai repeta o data doctorul.



-Nu...nu sunt!



-Off!Se mai intampla,curiozitatea sau dragostea te impinge sa...da mai bine lasa.Domnule sunteti cumva ruda cu domnisoara?



Tiberiu inca nu-si reveni din soc,caci vestea ca va fii tata cazuse ca un trasnet asupra lui.Lasa capul in jos,inchise ochii,trase puternic aer in piept si rifica capul sus.Incerca sa se incurajeze,sa-si spuna ca va fii bine dar,stia ca e in zadar:va avea un copil cu o fata de doar 14 ani...era minora,ce putea el sa faca acum?



Incerca totusi sa rosteascaa un raspuns:



-Eu..eu....sun....sunt....prof...profesorul!



Desi la inceput vroia sa spuna ca el este defapt tatal copilului ezita dupa aceea.



-Asa....deci eleva dvs. e insarcinata!Credeti-ma pe cuvant ca va inteleg uimirea.Eu zic sa o duceti acasa si sa le spuneti parintilor.Ar fii bine ca pana naste sa nu mearga la scoala.



-Tiberiu o lua pe Lisa care era la fel de tulburata,de mana.



-Haide....sa..sa mergem!



-Unde?



-Acasa,haide sa te duc acasa!



-Da,dar...intr-un final ezita sa comenteze si nu se impotrivi deciziei lui Tiberiu.



-Aveti grija de ea,e fragila si mai ales acum cand poarta un copilas in pantece!



-Voi avea,va fii bine!Va multumesc ca m-ati ajutat!



-N-aveti pentru ce...dar cred ca mai degraba v-am dat o veste destul de proasta!Oricum,va fii un copil si un copil inseamna fericire!
-La revedere!Murumura Lisa si iesi pe usa urmata de Tiberiu.



-Ramaneti cu bine!



Doctorul ii privea uimit si incerca sa-i inteleaga in gandul lui insa totul era prea confuz chiar si pentru el insasi.


Pasilor lor se pierdeau in lumina apusului.Cuvintele erau de prisos.Nimic nu-si mai avea rostul caci nimic nu mai putea fii schimbat.Destinul fusese poate scris intr-un mod prea brutal pentru ei.Totul nu parea decat o farsa de prost gust ce nu-si avea rostul in viata lor si a carui vinovat nu puteau sa-l gaseasca,daca acesta eexista intr-adevar."E doar vina mea!Dar acum ce ma voi face?cum o sa-mi asum responsabilitatea?" se intreba Tiberiu cu lacrimi in coltul ochilor,cazut pe ganduri si facandu-si singur rau cu ele.Lisa plangea incontinuu de cand iesisera din cabinet.In mintea ei se purta un adevarat razboi,gandurile o luasera razna si sentimentele erau confuze.Totul o nelinistea,dar mai ales ceea ce avea sa se intample,poate ca acum mai mult ca niciodata ii era frica de viitor.Ii era teama de ce-i rezerva acesta si de consecintele faptelor din trecut."Esti atat de aproape de mine si totusi atat de departe..ma pierd in incercarea de a fii fericita,niciodata nu voi reusi!Oh!Doamne,un copil,durerea plange-n mine si el creste...un miracol al vietii mele sau o salvare a fericirii?Daca exista asa ceva si pentru mine;aceasta iubire mi-a luat tot aerul dulce al copilariei,nu pot respira decat bataile inimii lui dar...credeam ca s-a terminat dar...deabia totul acum incepe.Trebuie sa fiu puternica pentru el,trebuie sa rezist.Dar e imposibil.Mie imposibil."
-Si acum ce facem? intreba Lisa fara sa-si ridice privirea din pamant.
-Nu stiu.Incerc sa descifrez tacerea misterului acestei iubiri.Iubirii noastre.Cineva zicea ca totul se intampla cu un scop,spune-mi,asta ce rost mai are? profesorul era absent la tot ceea ce se intampla,insa,auzea si incerca sa raspunda chiar daca gandurile lui strabateau alte galaxii.
-Sunt cu moralul la pamant.A fost un trasnet care mi-a ars ultimele ramasite de speranta.
-Un copil,poate inseamna fericire.Multa lume isi doreste si nu poate avea,multa lume spune ca este un miracol,un dar de la Dumnezeu.
-Si cu ce ne poate ajuta miracolul asta?
-E un copil...ce vina are el ca tu nu-l vrei?
-Nu e vorba ca nu-l vreau dar este cel mai nepotrivit moment din viata mea sa am un copil.Tu nu-ti dai seama,trebuie sa renunt la scoala.Ce va zice lumea despre o fata care la 14 ani va avea un copil cu profesorul ei?!?
-Lisa mea,e copilul nostru.Nu te voi parasi,iti jur!
-Asa spun toti...si cand vine momentul adevarului,uitati de tot ce-ati promis vreodata!Si tu o sa uiti!
-Deci asta este parerea ta despre mine?
-Da!
-Ei bine atunci ramai cu ce gandesti.Dar sa stii ca niciodata,asculta-ma bine,niciodata nu te voi lasa singura,mai ales acum ca porti in pantece copilul meu!
-E si copilul meu! spuse tare si raspicat dupa care se opri la doar cativa pasi de intrarea in scoala.Il privi in ochi cu nepasare si putina rautate apoi intra usa si i-o tranti in nas.
-Stai,Lisa!Degeaba striga,totul era in zadar,era mult prea tarziu ca sa o schimbe,ca sa o ajute sa inteleaga.
Lisa intra in scoala.Nu era nimeni pe coridor,si poate era prima oara...poate era prima oara cand colegii o priveau atat de trist si parca incercau sa o consoleze de indata ce aceasta pasi pe usa.Se aseza in banca urmarita de umbra privilor prietenilor ei curiosi.Isi indrepta privirea spre tabla si incepu sa viseze cu ochii deschisi.Deodata incepura sa i se scurga lacrimi pe obrajii rosi.Colegii priveau si nu puteau intelege.
O fata cu parul blond se apropie de ea,se apleca in deasupra bancii ei,ii dadu o suvita de par de pe fruntea umeda si incerca sa-i intalneasca privirea si reusi.
-Ce-ai patit?Hai gata,numai plange,orice ar fii,ai sa vezi ca va trece!Asa sunt toate pe lumea asta,vin si pleaca.
-Lari...stiu...tu intotdeauna m-ai inteles dar...problemele mele nu vor trece...ele nu isi au rezolvarea.
-De ce spui asta?Esti cumva...grav bolnava?
-Nu.Sufleul imi e pe moarte!


-Nu vorbi prostii!Sufletul nu iti poate muri...ai fi o leguma fara el.


-Si asta voi fi de azi inainte.Dar acum prefer sa numai vorbesc despre asta...scuza-ma!


Lisa se scula si in tranti usa cu putere.In clasa,privirile colegilor nu se clantira inca de la usa.


-Oare ce a patit?Se intreba Larisa insa fara ca sa-si miste privirea din directia in care a plecat Lisa.


Un baiat se apropie de ea si isi puse mana pe umarul ei.


-Lasa...poate ca asa e mai bine.Probabil sufera,are probleme si ii trebuie putina intimitate.Poate ca are nevoie sa fie singura acum.


-Poate,dar noi o putem ajuta,ii putem fii alaturi.De ce nu vrea sa inteleaga acest lucru?


-Poate ca nu poate sa-l inteleaga.O sa treaca totul,ai sa vezi.Lisa o sa redevina cea de dinainte!


-Sper...


-O sa fie asa,ai sa vezi,trebuie sa fie asa.Poate zilele acestea a avut anumite probleme,dar sunt absolut sigur ca se vor rezolva.


In decorul clasei,colegii incercau sa se incurajeze unii pe alti,spunandu-si ca va fi bine.In trupul lisei era un decor ravasit.Se purta un razboi intre dragoste si ratiune.Dragostea ei pentru profesor si realitate dura ca va avea un copil cu el,ca va fi mama in doar cateva luni.


Se indrepta spre fumoar,deschise usa si intra.Era un aer inchis si plin de fum de tigara,pe masuta acoperita de un material verde erau inca mucurile de tigari de azi dimineata si mult scrum.Lisa se aseza pe una dintre banci acoperite si ele tot de un material verde.Isi lasa privirea sa cutreiere incaperea cu cele doua iesiri si un tablou mare in centru.Fumul se juca cu aerul si dansa in cercuri de lumina.Ea isi amintea acum tot.Ganduri indepartate se plimbau prin mintea ei si ii rascoleau amintirile.Era atata liniste.Departarea lui o durea,nu vroia sa-l piarda.


-Asta vara...veneam dimineata la scoala doar ca sa-i vad chipul...credeam ca imi drag,ca ma amuzaa si de aia il plac,ca ador inteligenta si delicateatea lui...dar,niciodata nu m-am gandit ca toate acestea insemnau dragoste.Eu am fost mereu indragostita de el dar...nu vroiam sa recunosc,nu vroiam sa-mi dau seama ca...il iubesc din tot sufletul,cu toata fiinta mea!Si acum...noptile noastre de dragoste,saruturile...amintirile...ce voi face cu ele?unde sa le arunc,in ce prapastie sa le ard ca sa nu se mai intoarca niciodata la mine,sa ma lase in pace sa traiesc linistita!Dar...a trebuit sa raman insarcinata.Acum un copil creste in mine,si eu...ce o sa ma fac Doamne?spune-mi,da-mi un semn ceva...ajuta-ma...ce ma voi face de acum incolo?


Lacrimi Lisei curgeau fara sa se opreasca,durerea din inima ei era insuportabila,simtea ca se sufoca daca nu ea o gura de fericire dar,fantana ei secase.Ii venea atunci in minte chipul profesorului care,se uita frumos la ea si incepea sa zambeasca;intinse mana in aer si incerc sa prinda iluzia dar aceasta fugi din capul ei,nu era decat o iluzie.Atunci Lisa se scula si stranse tare mana,parca ar fi vrut sa chinuiasca acolo toata durerea ei...

Se indrepta spre usa fumoarului."E ultima oara,ultima oara cand vad peretii astia,nu ma mai intorc niciodata,nu vreau sa ma mai intorc intr-un loc unde am suferit atata.Am sa plec,trebuie sa plec...o sa gasesc ceva,o cale,un drum,o tara...exista o viata si pentru mine,una mai buna!".Inchise ochii si lasa lacrimile sa incheie ultima ei intalnire cu scoala ei.Iesi pe usa si o lua drept inainte pe drumul ce duce spre casa.Odata ajunsa cauta prin dulapul din capatul holului o valiza mare si incepu de indata sa-si arunce aproape toate hainele in ea.Printre haine se mai aflau si:jurnalul,albume cu fotografii,mp3ul,parfumul ei si toate cosmeticele,niste creioane si cele mai bune blocuri de desen de care dispunea.Inchise valiza si se indrepta spre sertarul de jos al biroului,il deschise si scoase o cutie albastra legata cu o panglica roz.Rupe panglica si ridica capacul cutiei lasand la iveala niste bacnote destul de valoroase,erau economiile ei.Lua o parte si le puse intr-un portofel negru si pleca.Nu se opri din drumul ei decat in fata statiei.Dupa cateva momente de asteptare sosi un autobuz galben si Lisa se urca in mare graba.Taxatoare ii rupse un bilet pe care scria numele judetului si il dadu.Era unul dintre cele mai apropiate orase cel spre care Lisa se indreptata nelinistita,cu privirea mereu pe geamurile din partea stanga a autobuzului.Cand autobuzul opri la ultima statie,fata cobori si se duse la un ghiseu din autogara.Se apropie de el si de partea cealalta o duduie blonda si foarte simpatica o saluta din cap.

-Buna ziua!

-Buna ziua,cu ce va pot ajuta?

-As vrea sa stiu ca costa un bilet pana la Paris?

-400 de lei domnisoara.

-Si cel mai devreme cand pleaca autocarul?

-Maine la ora 6:30.

-Pai atunci,un bilet va rog!

-Desigur.

Lisa achita pretul biletului,il lua si pleca dupa o jumatate de ora inapoi cu autobuzul galben cu care venise.

"Ultima oara...ultima oara cand vad marea...cat o sa-mi lipseasca simfonia ei!"

Odata ajunsa in sat,aceasta incepu sa mearga incet pe drumul spre casa,parca incercand sa-si ia ramas bun de la tot,de la fiecare pietricica,de la toti nori de pe cer,de la toate frunzele copacilor privindu-le lung si cu nostalgie,deja ii era dor.

"E ultima oara cand merg spre casa...o sa ramana doar amintirea apusurilor dulci,doar umbra stelelor de atunci,doar acele formele intunecate,,va ramane luna....caci oriunde m-as afla nu o voi mai putea privi la fel,nu va mai fi la fel asta si totul."

Lisa nu putu sa doarma in noaptea aceea.Se zvarcoli printre cearsafuri lasandu-si privirea sa se piarda in neclaritatea formelor din camera.

A doua zi dimineata mama Lisei era de servici iar bunica ei plecase sa ajute la prepararea mancarurilor pentru o nunta.

Era ora 6,Lisa isi lua totul si pleca fara sa priveasca in urma.Se urca in autobuzul galben si se dadu jos in statie urcand in alt autocar cu destinatie Paris.Autocarul pleca in cateva minute.Lisa isi dadu jos geaca si incerca sa se faca comoda.Ii venira atunci in minte niste versuri" /.../Nu ma uita, poate ca doare Speranta incet se pierde in urma ta.Ca sa nu ma uiti ai noptile de argintO sa ninga in parul tau iarna sufletului meuCa sa nu ma uiti eu ti-am lasat un vis Din amintirea zilelor cand ajungeam pana la nori/.../" "Niciodata n-am sa-l uit...stiu,niciodata!Dar acum trebuie sa plec si sa nu ma mai intorc...niciodata,fie ce-o fi!"

Erau niste versuri naive care dovedeau ca ii este greu,dar trebuie sa uite.Undeva,nu foarte departe o astepta drumul pe care trebuia sa-si lase pasii in viata.Undeva o astepta o noua viata...

II. Amorului 113

Ploua.Case lipsite de viata,acoperite in totalitate de gard viu si tranafiri salbatici,alcatuiau decorul melanocolic al unui scenariu sters cu doi actori sufocati de fiecare sunet al unei morti anuntate...credeau ca s-a sfarsit.Aveau sa moara in acel decor ravasit...amandoi...doua inimi,un suflet,doua lacrimi inchise intre pleoapele timpului...
Intr-un final Lisa isi ridica privirea din pamant,dezmortindu-si ochii mari si negri din visare.
-Ce ne facem?deodata au inceput sa-i curga lacrimi calde pe obraji inghetati...
-Nu stiu iubita mea Lisa,dar eu deja simt ca numai pot! -ii arunca o privire calda,incercand parca sa o incurajeze,si apoi continua-e imposibil...ireal,parca ne-am fii ratacit in paginile unei povesti,plina de serii de intamplari nefericite.Ne aflam in locul in care tu ai copilarit,eu mereu fac naveta aici si e absolut incredibil ca nu stim unde ne aflam,nu e nici o lumina in acest cartier si nici un om care sa ne ajute...si parca ne-ar fii interesat pe noi de vreo vrajitoare Amber...off! Doamne n-as fii crezut vreodata ca exista cineva atat de...aurit!
-O fii incredibil,dar e cat se poate de real...ne-am ratacit intr-un loc pe care amandoi credeam ca-l cunoastem destul de bine...probabil ca am trecut de zeci sau poate de sute de ori pe aici,si acum nu pot recunoaste nimic.Saracul batranel,mie mi se parea destul de simpatic...doar vroia sa ne ajute.Insa dvs. l-ati jignit.
-Prostii!N-ai auzit ce aberatii spunea?!?Cum as fii putut sa am incredere in el...auzi vrajitoare,bordel...strada necunoscuta!
-Poate ca nu erau aberatii...cu siguranta multa lume o cauta pe asa-zisa Amber,iar domnul o fii crezut ca si noi facem acelasi lucru!Iar cat despre acesta strada...poate ca nu vroia decat sa ne avertizeze cu privire la ceva,sa ne spuna ca.... -profesorul o intrerupe imediat,uitandu-se la ea cu mila-
-Off!Esti prea micuta!
N-ai cum sa intelegi ce sa intampla...dar totusi,ai 13 ani gandeste-te si tu cum poate fii o strada atat de periculoasa? acest satuc este plin cu oameni primitori si ospitalieri,ziua gradinile sunt o splendoare,casele,scoala,toate aceste lucruri erau minunate...si acum dintr-o data,crezi ca a picat din cer o strada cu vrajitoare,bordeluri,hoti si traficanti de droguri?I don't thing soo!
-Poate ca nici eu nu cunosc locurile acestea atat de bine pe cat credeam...
-Haide mai bine sa ne gandim ca si maine e o zi,si cum pana la ziua numai este foarte mult mai bine ne-am opri intr-un loc sa ne mai punem gandurile in ordine...caci nu cred ca ne vom putea odihni!
-Optimist ca intotdeauna...ce m-as face eu fara dvs.! Lisa incepe sa zambeasca si ochii i se insenineaza.
-Asa te vreau!Sa radiezi de tinerete,sa fii mereu fericita si cu privirea senina,caci la batranete iti va fii dor de jocul viselor si de modelarea pasilor destinului...
-Ce vreti sa spuneti?
-Cat suntem copii putem cu usurinta sa ne construim propria lume,putem visa mereu,putem fii lipsititi de griji,putem sa credem ca lumea va fii candva mai buna...dar odata ce devenim adulti,uitam de toate acestea....
-Eu va promit ca no sa uit!
Deodata profesorul o clatina,parca vrand s-o trezeasca dintr-un cosmar ce nu se mai termina,isi scoate mana in buzunar si arata cu degetul un loc,undeva departe.Lisa incepe sa urmeze drumul privirii profesorului pentru a ajunge in punctul pe care acesta il privea ca pe o salvare,aproape dandu-i lacrimile de fericire cauzata de reinvierea sperantei.
Fata c0nstata cu uimire ca foarte departe,probabil in capatul strazii,lucea o luminita portocalie...
Se prind amandoi de mana si fug....alearga spre aceea lumina care ar putea sa fie deznodamantul cosmarului.Parul Lisei se despletise si flutura in bataile vantului,ii dadusera din nou lacrimile din cauza gerului care ii biciuia fata;foilea din servieta profesorului se imprastiasera pe drumul ud si plin de noroi dar,lui nu-i pasa...alerga in acelasi pas cu Lisa,era un tanar insetat de viata la fel ca ea.
Erau foarte aproape,profesorul ramasese in urma iar Lisa se opri la cativa metri speriata,in fata luminei.
-Ce s-a intamplat?intreba profesorul inainte de a privii in fata lui,incercand sa-si traga rasuflarea.In cateva secunde dupa ce isi mai revenii,ridica capul si zari in fata lui o casa ce arde in flacari,si care de la mare distanta parea doar o luminita portocalie.Lisa inca era nemiscata.Profesorul o luna de mana.
-Un incendiu!Nu...nu se poate!Nu-ti fie teama,sunt aici!N-ai ce sa patesti si...
Inainte ca profesorul sa apuce sa termine de vorbit,incepu o ploaie ingrozitoare..."acum totul va lua sfarsit" isi spunea Lisa vazand ca tocmai incepuse din senin o furtuna ca de sfarsitul lumii.
Crengile copacilor se aplecau din ce in ce mai mult la pamant,vantul ducea cat mai departe tot ce intalnea in cale,crengile salcilor incepura sa se desprinda de copac si sa mature picaturile de ploaie de pe strada;tot mai reci,toti mai grele si tot mai multe lacrimile ploii incecau natura si ii inghetau pe cei doi.
Profesorul o lua in brate pe Lisa si o duse la adapostul unui nuc batran.Era pre mult totul,era prea dur cosmarul,prea nedreapta viata...
Fata lesina in bratele lui Tiberiu.Acesta isi descheie haina si o pune peste trupul inghetat al fetei...
Lui nu ii mai pasa de nimic,numai simtea nimic.Incepuse sa se panicheze.Trebuia cu orice pret sa o faca pe Lisa sa-si revina.
Arunca geaca de pe ea si ii descheie primii nasturi de la camasa,incepu sa-i faca vant cu servieta.
-Doamne ajuta-ma!ce ma fac acum? de ce ea?
Trecusera minute intregi de panica.La contactul dintre lacrimile profesorului si aerul rece,ieseau aburi...era o sauna de soapte...soptele triste ale profesorului si gemetele tacute ale vantului.
Era prea devreme ca aripile Lisei sa-i fie taiate de cutitul mortii...era prea devreme pentru moarte.
"-Ajuta-ma,ajuta-ma" isi spunea profesorul in gand,cu ochii puternic stransi...
Deodata ceva il apuca strans de mana,si isi intrerupe speriat gandurile.
Era doar mana inca inghetata a Lisei.
-Stiti ca v-am visat?
Barbatul era confuz...o privea ca pe un miracol.
-Esti bine?
-Da!
-Doamne cat iti multumesc!
Credeam ca...nu-ti vei mai reveni.Stiai ca ai lesinat?
-Da...probabil din cauza gerului,sunt prea sensibila!
Dar dvs. stiati ca v-am visat?
-Off!Copila mea dulce si inocenta! Chiar m-ai visat?
El o saruta usor pe frunte.O imbratiseaza si se uita imprejur.Incepe sa rada,si sa respire cu atata viata de parca acum ar fii inviat cadavrul ratiunii!
-S-a oprit si ploaia!
-Probabil ca din cauza mea!
-Cum sa fie din cauza ta?
Fata incepe sa-si incheie nasturii de la camasa...
-Pai...presupun ca ati incercat sa ma ajutati sa-mi revin si cel mai probabil ati pierdut notiunea timpului.
Orice furtuna are un sfarsit asa cum orice iubire un inceput...
-Da...orice iubire are un inceput.
Priveste,s-a stins incendiul!Haide sa mergem pana acolo.O fii fost vreo victima?
Copila alerga in graba spre casa.Nu ramasesera decat ramasite din tot ceea ce o fii fost vreodata.Isi i-a inima in dinti si incepe sa cerceteze lucrurile ramase.Profesorul o urmeza.
-Era o casa destul de mare,cu camere spatioase...
-Uite aici a fost biblioteca,spune profesorul fermecat de ultimile pagini ramase din cartile arse,hai sa ne asezam,aici,pe maldarul asta de file galbene...imi amintesc de un filmin care a ars o biblioteca...desi pagubelele imense erau observate de locuitori,un singur trecator indraznii sa se gandeasca la gandurile care au ars,la sentimentele ce au murit...unul singur indrazni sa priveasca dincolo de orice coperta...de orice pagube...
-Din tot ceea ce mi-ati spus am constatat ca sunteti un romantic incurabil!
-Eu? N-as pre crede...iubesc prea mult sa fiu rational ca sa cad in mrejele sentimentelor...nu vreau sa ma inec intr-un ocean de dulcegarii si sentimentalisme!
-Dar eu n-am spus decat ca sunteti un romantic.Si oricat ati nega acest lucru,eu tot pe a mea o s-o tin!
-Lasand la o parte asta,hai aseazate si tu langa mine...sa visam macar pentru cateva clipe la o lume mai buna!
-Vreti sa fiti din nou copil,nu-i asa?
-Vreau din nou sa pot iubi?
-Mi se pare mie sau pluteste in aer o deceptie sentimentala?
-Nu ti se pare...am suferit din dragoste,si m-am convins de impuritatea unor femei...cand devi adult,pierzi cel mai mare dar al vietii!
-Si anume?
-Inocenta...
Lisa se ghemuieste in bratele lui Tiberiu...din ce in ce mai dornica de caldura altui trup in gerul cumplit al iernii...profesorul isi apropie buzele de fruntea ei,il lasa mai in jos pana in dreptul gurii ei dupa care...o saruta...se pare ca fusese primul sarut al Lisei caci acesteia ii dau lacrimile,dar continua sa tina ochii inchisi si buzele lipite de ale lui.Isi retrage incet capul si lasa privirea in jos...parca i-ar fii fost teama de consecinte dar in acelasi timp si rusine de prezent.Incearca sa-si departeze trupul din ce in ce mai mult...ii era rusine de ceea ce s-a intamplat dar...nu regreta...de-alungul timpului,admiratia ei pentru profesor se transformase treptat in dragoste fara voia acesteia si,uneori in noptile cu luna plins,cufundata in perna moale si inecat de lacrimi isi dorea sa se intample acest lucru...chiar daca uneroi se temea si de proprile ei visuri.
Profesorul nu avu nici o reactie...visa cu ochii deschisi;privirea i se oprise asupra buzelor ei.Nu-si daduse seama ca gresise...poate ca ei se iubeau...si poate ca dragostea lor era autentica.
Nici unul nu indraznea sa spuna nimic...Tiberiu se apropie de fata si o saruta pe obraz.Lisa inchisese ochii,si incepu ea de data acesta sa il sarute...pentru o lume lipsita de fantezie,dragostea lor era imorala,absurda si nepermisa...si totusi lor nu le pasa...
Tiberiu incepu sa-i descheie primii nasturi ai camasii,apoi...si ultimi.Lisa ramasese in maieu si continuau sa se sarute.Inca era noapte si nimeni nu putea vedea aburul ce plutea in aer printre filele acelea...lor nu le pasa de nimic.Iubirea le incalzea atat sufletele cat si trupurile...Tiberiu isi plimba degetele pe bratele Lisei,apoi pe fata ei...in cele din urma amandoi erau dezbracati...
Chair daca dragostea lor era autentica si necorporala...in noaptea aceea s-au iubit atat cu sufletele cat si cu trupurile...mana lui mangaia usor trupul fetei,sarutari patimase...soapte calde,fapte absurde...scene imorale...natura canta,soarele raserea si ei se iubeau...imbratisati inveliti doar cu hainele de pe ei.Visurile lor se contopeau impletindu-se cu prezentul.

*

-Iarta-ma!

-De ce?

-Pentru ca am inceput sa...

-Dar eu am continuat!

-Am gresit...n-ar fii trebuit sa se intample asta niciodata...

-Stiai ca te iubesc?

-....nu,dar aflu acum!

-Stiai ca tot ceea ce am facut,la tot ceea ce am participat a fost pentru ca...erai si tu acolo,pentru ca puteam sa te vad mai des,puteai sa-mi fii aproape...dar totusi erai atat de departe!Si acum imi spui sa te iert?Ce sa iert?Iubirea?

-Nu....nu...asa ceva nu se poate...dar eu am crezut ca...

-Suntem foarte buni prieteni?Pai...de la pritenie la iubire nu e decat un singur pas!

-Si de la iubire la ura...tot unul!

-Dar eu nu te voi uri!off! am ajuns sa-ti spun si pe nume...

-Copila mea,prietena mea,iubita mea Lisa...iarta-ma...si eu ma indragostisem candva de o profesoara,dar asta nu inseamna ca de la dragoste am trecut la altceva...ce-am facut noi....

-A fost din dragoste sa stii!O dovada pura de iubire...o dragoste autentica si necorporala!

-Dar nu ar fii trebuit...sa se intample!

-Dar...s-a intamplat!Gandeste-te ca poate asa...a fost scris sa fie,sa se intample ceva imoral lumii plina de prejudecatii in care traim:sa ne cunoastem,sa ne imprietenim si candva sa...ne idragostim iremediabil...adica...sa ma indragostesc!Ce prostii pot sa spun poate tu nici nu ma iubesti si eu...spun aberatii...

-Nu vorbii prosti!Stii prea bine ca si eu...

-Ma iubiti?

-..da!

-Atunci spunetimi-o odata!

-Te iubesc Lisa!

-Eu te ador,Tiberiu!

-E atat de ciudat sa te aud spunandu-mi pe nume...

-Te deranjeaza?Dupa tot ceea ce s-a intamplat intre noi...

-Nu ma intelege gresit doar ca...am asteptat atata clipa asta!

-Adica...tu???

-Da...te admiram pe coridorul scolii cum te plimbai cu pritenele tale,cu zambetul pe buze si priirea senina,cum ascultai muzica,cum iti aranjai uneori buclele negre in ora...cum vorbeai cu mine...ai o voce atat de calda si de dulce...si ma privesti atat de frumos...te iubesc!

Lisa suspina...inchide ochii si lasa o lacrima sa i se joace printre gene coborand incet pe obrazul acum rosu si cald.

-Cred ca visez e imposibil!

-Nu visezi,poate inca mai esti beata de dragoste dar nu visezi.Stii...uneroi ne dorim atat de mult sa se intample un lucru,sa ne indeplinim un vis incat atunci cand il vedem realizat,parca nu ne-ar venii sa credem...sau nu vrem sa realizam!

-Eu mi-am dorit atat de mult acest lucru...

-Pai vezi!
-Dar de ce nu am vrea sa realizam...mai ales daca este o mare dorinta de a noastra?

-Pentru ca o data dupa ce iti indeplinesti visul numai ai pentru ce sa traiesti...pentru ce ai mai lupta?

Visele sunt unicele lucruri care ne tin sufletul in viata!Fara el am fii niste marionete de ceara pe o scena arzand in tristete...ar fii groaznic!

-Permite-mi sa te contrazic!

-Cum? profesorul incepu sa surada.

-Pai uite...eu mi-am indeplinit visul...si tot te iubesc,tot sunt fericita,ba chiar acum,mai mult ca oricand am pentru ce trai,am pentru ce lupta!Tu esti,ai fost si vei fii unicul meu vis!Unica certitudine a vietii mele,motivul pentru care mai traiesc!

-Stii...candva ai fost un inger.Acum esti ingerul meu!

-Tu iti dai seama?!?

-De ce anume?

-Acum sunt...a ta!Nu a fost doar primul sarut ci si...prima noapte de dragoste!

-Te-am iubit cu toata fiinta mea...voi avea mereu grija de tine!

-Dar...tu esti profesorul meu!

-Tie teama?

-Da!

-De ce?Nu te teme!

-Ce vor zice profesorii,colegii,parintii mei?Ce va zice lumea?Ce ne vom face?

-Nu vor zice nimic!

-Cum?

-Nu vor afla!Nu le vom spune!De ce sa stieAsta va fii secretul nostru.

-Crezi ca e bine ceea ce am facut?

-In dragoste si in razboi totul e permis!Iar noi ne iubim...ce greseala imensa am facut?

-Da...dar gandeste-te ca una e sa te iubesti si alta e...sa faci dragoste!

-Poate ca...nu trebuia sa se intample...poate ca era mult prea devreme atat pentru tine cat si pentru noi...dar era prea tarziu sa mai asteptam!

-Ce sa mai asteptam?

-Am simtit ca aveai nevoie de caldura unui alt suflet....unui alt trup,la fel ca si mine de altfel!Sper sa nu te lasi amagita de tot ceea ce se va intampla de acum incolo si de ceea ce...s-a intamplat deja!

-Amagita de ce?

-Din pacate,nu putem stii ce va fii!

-O sa ma uiti?

-Eu?Niciodata!Iti jur cu mana pe biblie ca nu te voi uita niciodata!

-Si daca dragostea va muri?

-Tine minte:dragostea nu moare!Poti s-o ingropi,poti s-o uiti,poti s-o pierzi,poti s-o arunci.Dar in orice colt al pamantului s-ar afla,ea va revenii mereu in inima ta...nu o poti uita,nici cand nu vei scapa de ea!

-Ce frumos imi vorbesti...ca un poet!

-In compania ta,sufletul meu compune versuri mai incarcate cu iubire decat intregul univers!

-Spune-mi care e motivul pentru care niciodata iubirea ta nu va pleca din sufletul meu?

-Pentru ca ai nevoie de ea!

Lisa se ridica incet si isi pune camasa pe ea.

-Hai intorce-te!

-De ce?

-Vreau sa ma schimb!

-Nu pot sa te admir?

-Nu ti-a ajuns o noapte de iubire?

-Hai,ca ma intorc!

-Ziua nu-i ca noaptea!Te poate vedea oricine si totul pare alfel!

-Tu esti meru frumoasa!Dar tie rusine de mine,dar daca te va vedea vreun trecator?

-Tu chiar crezi ca cineva...ar avea curajul sa intre printre ruinele astea?

-Noi am intrat...noi ne-am iubit!Ei de ce n-ar avea curajul?Sunt sigur ca o sa li se para suspect cand o sa vada ramasitele din casa asta!

-Noi suntem nebuni!Si in plus au ramas peretii din aceasta camera....tot e ceva!Gata,poti sa te intorci,m-am imbracat,sa mergem!

-Eu nu pot iesi in pielea goala!

-Ha!Ha!Ha! Ai face senzatie!Hai ca te astept sa te imbraci majestate Tibi!

-Ce comica esti!La tine totul e o gluma!

-Nu si iubirea!

-Stii...e amuzant sa te indragostesti de cine nu trebuie si sa treci prin tot felul de intamplari ciudate impreuna cu alsul/aleasa!

-Mie nu mi se pare deloc amuzant...ba chiar e absolut ingrozitor!
-Cum asa?

-Pai,imagineaza-ti cum e sa treci in fiecare zi pe langa persoana pe care o iubesti din tot sufletul si sa nu-i poti spune acest lucru,sa nu o poti lua in brate,sa nu o poti saruta...si mai ales sa nu-ti fie alaturi atunci cand ai atata nevoie de prezenta ei!

-E incredibil cat de multe poti invata de la un copil!

-Cred ca deja numai sunt un copil!

-De ce?Doar pentru ca...am comis ceva imoral?

-Vreau sa-mi explici sensul cuvantului imoral chiar daca...stiu ca nu-l vei intelege niciodata!

-Suntem uzi de strigatele prejudecatilor,chiar daca visele noastre inca se mai pot juca cu stelele...sper sa nu se piarda!
-Sper sa nu te pierzi tu!
-Eu?Crezi ca as pleca vreodata?

-Eu?Nu stiu nimic...vreau ca visele noastre sa nu moara...sa putem fugii spre nemurire!Caci ai vrea nu?

-As vrea sa citim impreuna pasii destinului tau,sa fim nemuritorii muritori ai galaxiei tale!

-Dar...numai spune aberatii!
-Aberatii?

-Doar facem parte din aceeasi lume!

-Ba te inseli!Eu fac parte din inima ta!

-Si daca candva voi vrea sa pleci?

-E imposibil!

-De ce?

-Prezenta mea o sa dureze vesnic in tine si nu te va lasa in pace!

-Vrei sa ma ameninti?

-Da!Te voi iubi vesnic!

-Hai mai bine sa plecam,e aproape ora 9!

-Crezi ca vom gasi drumul?

-Sunt convins!Si stii de ce?

-Nu,nu stiu!

-Pentru ca oriunde am merge,prin orice colt al lumii ne-am ratacii...tu vei fii mereu cu mine!

Tiberiu sari sprinten in picioare si o ajuta si pe Lisa sa se ridice.O lua de brat,si ii aranja buclele.Odata iesiti dintre daramturile casei,pornira amandoi la vale pe straduta cea misterioasa.Toul arata mai frumos ziua,parca tot ceea ce se intamplase aseara nu fusese decat un cosmar si acum se trezisera in Rai.

-Aseara chiar a fost furtuna? intreba din ce in ce mai nedumerita Lisa.

-Da...a fost o vreme ca de sfarsitul lumii!Dar cei important este ca acuma...suntem bine!

-Doar suntem impreuna!Uite pana si soarele ne zambeste,norii au plecat departe,natura renaste!Parca ar fii venit primavara!

-Tu esti primavara lumii!

-Nu-i adevarat o spui doar asa...

-Mai bine m-ai crede si ai grabi putin pasul!

-De ce?Doar avem tot timpul din lume!

-Nu chiar!Nu uita ca astazi avem scoala...cu siguranta parintii tai sunt ingrijorati ca nu ti-ai petrecut noaptea acasa...va trebui sa gasim o explicatie buna...iar cat despre faptul ca nu ti-ai facut lectile hmm!mai vedem noi.

-Stati linistit mama a fost la serviciu aseara iar bunica este plecata la biserica.Ii voi spune ca am venit aseara mai tarziu din cauza ca a inceput furtuna si a trebuit sa mai raman putin timp la scoala,dar ca am dormit acasa,doar ca nu a auzit ea cand am venit!

-Bravo!Sper sa si te creada!Si tatal?

-Eu...nu am tata!

-Scuza-ma...nu stiam!A murit nu?

-Da...cand eu eram foarte micuta!

-Imi pare foarte rau...si eu care ziceam la clasa ca,copii din familii destramate sunt si ei foarte dezorganizati.Insa tu...ai o ambitie extraordinara!

-...multumesc!

Lisa se opreste deodata si ii arata profesorului o placuta albastra batuta intr-o bucata alba de gard,scria:"STRADA AMORULUI" iar numarul casei era "113".

- Ha!Ha!Ha! -Lisa incepu sa rada

-Strada Amorului?Cine ar fii crezut?Pare incredibil...prima noapte de dragoste,in ramasitele unei case arse in incendiu,pe strada Amorului!

-E ciudat!

-Dar si surprinzator de frumos!

-Oare cine sta aici?

-Intrebarea este daca sta cineva aici?

Casa de culoare verde avea un gard imens din scanduri albe si o poarta neagra din fier.Lisa se apropie de poarta casei.Ceva parca a impins-o sa citeasca numele de pe cutia postala.Insa in cateva secunde se indeparteaza speriata.Numai decat se arunca in bratele profesorului,si isi lasa capul in poala lui.

-Ce s-a intamplat?Parca ai fii vazut o stafie nu alta!

-Uita-te si tu!

Profesorul ii da drumul Lisei si,se duce spre cutia postala,spre a dezlega misterul acelei spaime picata din senin,a fetei.

Observa scris cu rosu pe cutia poastala:"Amber Grange".Nu ii venea sa creada.Isi freaca ochii o data,pentru a fii convins ca nu are halucinatii,dar degeaba totul era cat se poate de real.Era numele vrajitoarei de care le vorbise seara trecuta batranelul acela.Se intoarce spre fata,cu privirea sus..departe in zari:

-Deci e adevarat nu spunea aberatii!Ea chiar...exista!E incredibil...

-Ti-am spus ca am gresit cand am plecat asa in graba...si mai ales cand tu l-ai jignit!Ar fii trebuit macar sa-l fii ascultat pana la capat,probabil vroia sa ne spuna ceva important cu privire la aceasta femeie,la aceasta strada...

-Cate mistere pot incapea in istoria unei singure strazi?

-Cate?

-Nici unul!Tu chiar crezi ca aceasta straduta nevinovata ar putea sa ascunda zmei?Uita-te mai bine in jur!E asa de superb totul.Probabil ca batranul acela ne-a vazut morti de frig si speriati si...practic si-a batut joc de noi!Pacat ca gluma lui a fost asa de seaca!

-Chiar crezi ca a fost in stare de asa ceva?Chiar tu ai aprobat faptul ca asa zisa Amber,chiar exista...ai vazut cu ochii tai numele ei scris pe cutia postala,si ai ramas la fel de socat ca si mine!

-Haide...mai bine sa ne continuam drumul,e deja destul de tarziu!

-Ok!

-Pe unde o luam?

-Inainte,mereu inainte!

-Crezi ca vom ajunge acasa?

-Nu,dar putem ajunge undeva!

-Cat timp esti cu mine,nu-mi pasa!

Se luara atunci de mana,ca doi indragostiti...mergeau cu un refren de dragoste in suflete si un ocean de visuri in ganduri...se iubeau.Dupa cateva zeci de minute,au ajuns la o intersectie la care Lisa decise ca e mai bine sa o i-a spre dreapta.Numai cativa pasi fura de ajunsi,ca ea sa tresara de bucurie:

-Priveste!Vai,dar nu pot sa cred!!!E strada mea,e straduta mea!

Lisa se desprinse de Tiberiu si incepu sa alerge plina de speranta...in sfarsit stiau unde se afla...gasisera drumul,aveau uneltele,acum numai ramanea decat sa-si ciopleasca destinele...

-Stai!Lisa!!!

Ea se opreste drept in mijlocul drumului,se intoarce spre el si incepe sa zambeasca.

-Off! in sfarsit...am ajuns!Nu plec nicaieri fara tine,asa ca nu mai fii atat nelinistit!

-N-am ajuns inca!

-Cum nu?

-Pai inca nu am ajuns la casa ta?

-E ba nu?Ia priveste salcia aceea inalta din capatul strazii!Vis-a-vis este casa mea!

-Da?!?Atunci sa mergem ce mai asteptam?

Au pornit in graba spre coltul strazii unde se afla salcia uriasa si casa Lisei.In putin timp fura in fata casei.

-E foarte frumos! exclama profesorul.

-Da...e cel mai frumos loc de pe pamant!Si stii de ce?

-Nu.Spune-mi tu!

-Pentru ca uneroi aici,coboara ingeri in lacrimi de copil,se impletesc vise in seara cu miresme de flori si caise...totul e un basm!

-E basmul tau...e centrul povestii tale!

-E lumea mea!

-Dute sa te schimbi si sa mananci ceva,e aproape ora 11.Ar fii bine sa mergem amandoi la scoala,altfel s-ar putea sa dam de banuit si,stai linistita,de aici stiu drumul spre scoala!

-Desigur.Am plecat.Inca nu vreau sa ma spal...vreau sa mai simt macar putin soaptele buzelor tale pe trupul meu,sa simt parfumul tau,atingerea ta!

-Sa nu uiti ca te iubesc,si orice ar fii te voi iubi mereu!

-Nu-ti mai face griji pentru viitor!Ce-ar putea sa se intample?Crezi ca vreodata as putea sa te urasc,sa te uit,sa vreau sa te ratacesc prin amintiri?

-Nu stiu...dar daca vei face asta...voi muri!

-Numai vorbi asa mai bine plec!Ne vedem la scoala!

-Stai!

-Ce este?S-a intamplat ceva?

-Da!

-Ce?

-Nu ma saruti?

-Daca ne vede cineva?Ce-ar putea crede?Tu esti profesor iar eu...eleva ta!

-Ar putea crede ca ne iubim...impotriva tuturor,dar ne iubim!

Tiberiu isi apropie trupul de al ei si ii fura un sarut in graba dupa care disparu in lumina calda a zilei.

"-Cat poate fii de nebun,dar eu tot il iubesc!" isi zise Lisa si intra in curte.

*

In curte era forfota mare....toata lumea era agitata ca de obicei.Pritenii se salutau dupa care fiecare mergea la grupul lui.Lisa tocmai intra in curtea scolii.Era ora 12 si cursurile trebuiau sa inceapa curand.

Ca de obicei,in pas vioi cu privirea senina si zambetul pe buze isi saluta pritenii si se indrepta spre multimea ce se grabea sa intre in scoala.

-Vai fata,da ce bine arati!

-Iti multumesc pentru compliment,Sabrina!Dar,sunt aceeasi!

-Ba nu!Hai numai fii asa modesta!Ai tu ceva azi!

-Ceva?Da ce anume?

-Nu stiu mai Lis...da e ceva special!Ochii iti stralucesc altfel,iar tu radiezi!Nu cumva esti indragostita?

-Eu?Pai...nu!Cum ai putea sa crezi asa ceva!

-Hai mai ca dragostea nu-i un pacat!Apropo uite-l pe profu de filosofie!Da ce chipes e si el azi!Tie cum ti se pare?

Lisa ezita o clipa sa raspunda,dar se gandii ca e bine sa nu atraga atentia:

-Da...e destul de simpatic.Dar mie mi se pare ca arata ca de obicei!

-Hai zau!Cum poti fii asa de nepasatoare?Nu vezi ca e ca o bombonica!Atat de dulce!Fetele dintr-a 12 mor dupa el!Am auzit ca s-a dat la o eleva dintr-a 12 b!

-Dar de ce-mi spui mie asta?De fapt,stii ceva?Nu ma intereseaza persoana lui si nici de cine ii place!

-Vorbesti de parca ai fii geloasa!
-Geloasa eu?Mai bine ma duc in clasa,dau test la chimie si trebuie sa-mi repet.

-Ok.Da...vezi sa nu plangi...de gelozie!

-Gata!Am terminat-o definitiv!In viata mea numai am ce discuta cu tine.Esti o ipocrita si o barfitoare!

-Stai!Liiisssaaaa!!!Iarta-ma te rog,nu am avut nici o clipa intentia sa te jignesc!

-Prea tarziu!

Lisa intra in clasa si tranteste usa cu putere in urma ei.Sabrina ramane in fata usii cu lacrimi in ochi."-Off!Stiu ca am gresit,dar chiar asa de tare a afectat-o ce i-am spus?Acum ce ma voi face...am pierdut o prietena adevarata!"...Sabrina isi lasa gandurile triste sa se innece in lacrimi si sa-i cada pe obraji.

In clasa nu era nimeni.Lisa arunca geanta peste banci,se lasa in jos lipita de usa,si incepu sa planga..."-De ce pe el?De ce tocmai pe el a trebuit sa-l iubesc?De ce tocmai lui trebuia sa-i dau inima mea?De ce,pur si simplu de ce?"

*

La sfaristul orelor,Lisa il astepta pe Tiberiu in fata cancelarie,neindraznind sa-l caute in pauzele dintre ore.

Profesorul ii facu semn sa-l urmeze pana la fumoar.Intrara amandoi inauntru.Era un aer innecacios,mucuri de tigari aruncate pe masa si pahare cu cativa stropii de cafea.El o lua strans de la spate si incepu sa o sarute.Rasuflarile lor se topeau in dulceata buzelor...se tineau strans,din ce in ce mai strans in brate.

-Mi-a fost atat de dor de tine! spuse Lisa in timp sa ce asezase pe banca.

-De ce nu m-ai cautat?

-Mi-a fost frica!

-De cine?

-De ei...de toti!Doar nu vrei sa afle.

-Sa nu te temi,eu voi fii mereu langa tine sa te apar!

-Astazi n-ai fost alaturi de mine sa ma aperi de comentariile rautaciose ale Sabrinei!

-Nu era ea pritena ta?

-Bine spus:ERA!

-Ce s-a intamplat?

-Nimic,doar ca nu vreau sa mai am de aface cu oameni barfitori si rautaciosi ca ea!

-Ce ti-a spus?

-Nu conteaza asta acum!Promite-mi ca vei fii alaturi de mine,mereu!Promite-mi!

-Iti promit!

-Te iubesc inca!

-Si eu te voi iubi mereu!Chiar daca e imposibil si necuviincios!

-Haide sa ma conduci!

Amandoi iesira pe usa fumoarului.Se indreptara spre statie.De data aceasta erau linistiti.Afara era un decor de basm;era luna plina si perdeaua cu miliarde stele sclipitoare,dar ochii lor straluceau mai tare ca intreg universul la un loc.Profesorul nu a putut sa o conduca decat pana la statie,dupa care acesta urma sa i-a autobuzul.Si-au furat unul altuia un sarut de despartire dupa care el o privea pe Lisa cum se pierde in noapte,printre copaci."O,Doamne,ce n-as da sa fiu eu cel care o conduce acasa si nu lumina lunii,sa fiu eu cel care o indruma si nu salcile,sa fiu mereu eu cel care-i ravaseste parul si nu vantul...sa fiu eu mereu cel care o saruta si nu visele..." stia prea bine ca gandurile lui erau la fel de imorale si necuviincioase ca si iubirea ce i-o purta acestei tinere...dar cum se putea impotrivi el de unul singur destinului?Cum poate el sa schimbe cursul lumii...drumul sentimentelor acestora: mute,oarbe si surde?

Lisa lasa gandurile sa i se amestece in minte cu refrenele melodiilor ce le asculta in drum spre casa.Numai era acelasi drum...numai erua aceleasi peisaje,acelasi imaginii ce se inregistrasera de-alungul timpului in mintea ei...nu erau aceleasi melodii,aceleasi adieri de vant,,aceleasi stele..."In decorul ravasit al inimiii mele,e pustiu fara tine,fara misterul sentimentelor din tine,la auzirea strigatelor mele,fuge si tristetea..ii e prea frica,si totusi suntem impreuna;ar trebui sa zambesc,sa fiu ceea mai fericita...mi s-a indeplinit un vis.E imoral ceea ce simt dar e atat de frumos atat de nevinovat...prima mea dragoste si ultima caci orice s-ar intampla eu...nu il voi putea uita,chiar daca as vrea!"...sufletul ei era pe cale sa cada intr-o prapastie"Ori el,ori familia?Off!Ce ma fac?Sa ma bucur de aceasta iubire imposibila sau...sa-mi continui viata si sa renunt la el pentru familie,viitorul meu,visuriile mele,scoala?Pe cat de greu de ales,pe atat de imposibil!"

Era doar un copil,o adolescenta de traise intr-o zi ca alti in 10 ani,ce aflase iubirea in cateva ceasuri cat altora le trebuie intr-o viata!Cand esti copil,esti naiv si inocent...nu iti place sa alegi si nu iti place sa renunti...Merita ea oare asa ceva,sa se lase amagita de un lucru imposibil...de ceva necurat si nepremis?!?

Daca Tiberiu nu isi putea raspunde la aceasta intrebare,copila nici atat.Nu putea decat sa-si continue drumul spre casa,cu lacrimi amare in coltul ochilor ei mari si negri si cu privirea la stele,cu un refren in minte si o iubire in suflet...Trebuia sa aleaga intre copilarie si maturitate...trebuia sa ramana in lumea ei plina de visuri si culori sau sa cunoasca o lume noua,straina si rece,oarba simturilor si insensibilia iubirii:maturitatea!De fapt singurul care trebuia sa faca alegerea era profesorul Tiberiu care era in masina spre casa.Trebuia sa aleaga intre:suferinta lui si suferinta amandurora...daca el ar fii renuntat Lisa ar fii crezut ca totul a fost o gluma si i-ar fii trecut in putin timp insa...daca continua sa fie iubitul ei,lumea si intregul destin le vor fii impotriva...vor suferi mult si vor suferi amandoi.

E incredibil cum o noapte poate schimba destinul a doi oameni...poate sa le schimbe radical viitorul...poate sa-i apropie sau sa-i desparta.In cazul lor o singura noapte a fost de ajuns pentru ca o copila sa treaca de la adolescente la maturitate,sa cunoasca gustul dragostei si sa se bucure de el...o singura noapte a fost deajuns pentru a transforma un profesor,un om matur intr-un copil,pentru a-l face sa se reindragosteasca si sa uite cu totul de propriile principii sau de sensul cuvantului"RATIUNE"...dar o noapte de dragoste e mai mult de atat,cum a putut oare o zi sa schimbe mintiile si sufletele a doi oameni?Intregul sens al cuvantului "IMORAL" s-a topit in pasiunea dragostei...ce se va intampla cu ei,cu aceste doua "personaje de ceara pe o scnea de foc"?Poate li se vor topii sufletele si...ultimul strop de ratiune se va inneca in ceara topita...si va modela alt suflet...alta marioneta de ceara,alt suflet prafuit de fumul sentimentelor.

*

De cateva ore cauta cheita aurie de la dulap.O gasi si deschuie numaidecat.Scoase dinauntru un caiet cu coperti groase ce culoare griEra jurnalul ei.Nota data si titlul"Imoral" incepu sa noteze versuri...le compunea din trairiile ei,pentru sentimente pentru iubirea ce-o purta:

"Visez moartea viselor

Cum se sting incet culorile

In somnul negru al ratiunii/.../

Aprind fumul unei frunze parfumate

Visez moartea viselor"

Niciodata n-am reusit sa ajung in lumea ta...
Mereu m-am inecat de dor in talazuriile privirii tale,
Intunecate si adanci ca o apa...
Nu-mi arunca cuvinte fara inteles,prafuite
De amaraciune si lipsite de credinta...nu le vreau...
Ce sa fac cu chipul tau? l-as ascunde oriunde dar nu in inima mea
Nu vreau sa iti ofilesti viata acolo...Oftau

Petale de crin in lacrimi negre iubirea mea..."

"Gata am invatat sa zbor,
Prinde-ma de aripi si vino cum mine
Nu cumva sa ma pierzi...caci ma departez de lume...usor
Plutind pe aripi de dor...plec sa-mi indeplinesc visul,cu tine
Alerg printre norii reci...dar lasa...stiu ca razele soarelui
Ne vor incalzi...N-am nici o dovada concreta ca voi reusi
Sa ajung la steaua mea...
Strabat o lumea bizara,cu lucruri gresite si actiuni anormale
Insa in cerul din sufletului meu e mereu soare...
Ingan un refren tacut,dus de vant printre gandurile mele
Speranta straluceste cat timp credinta nu moare...
Zboara si tu cu mine sau mai bine inoata in oceanul de iluzii
Alege o stea,un motto,un refren,un vis,un suflet
Iubeste un zambet,un cuvant,o lume,o minte,o privire,un suflet
Invata,traieste,iubeste...roagate,munceste,plangi...
Refrenul fara sfarsit se topeste in minutul de dinaintea mortii timpului
Deci nu e vesnic,poate doar iubirea mea e vesnica"

"Nu,buzele tale sunt prea dulci, nu vreau sa ti le scalzi in setea de iubire
Ucizi si ultima parte din inocenta mea,impreuna pasii destinului ii citim"

Gandurile ei erau confuze si amestecate,versurile de asemenea.La final scrise cu cerneala rosie"In unele clipe...nu-mi doresc decat sa pleci si sa ma lasi in pace...iubirea aceasta e prea imorala...prezenta ta va dura mereu in mine si nu vreau decat sa ma lase in pace...dar te voi iubii mereu...micutul meu sentimental.Omuletul din iluzia mea inventata,plina de cerneala si lacrimi.Nu plang de tristete,caci tu imi esti alaturi.Vreau sa ma descarc...vreau sa arunc in cuvinte toata aceasta confuzie ce m-apasa...toate aceste sentimente si prejudecati...dar nu reusesc inttodeauna caci literele se rup si cuvintele se destrama.Iubirea e prea complicata...e un joc in care ambele persoaneje au aceeasi soarta...as vrea sa-ti rup din voce suntete ca sa le aud mereu cand nu vei fii aici,langa mine!Te iubesc...tu nu vei citi asta dar..poate destinul se va induiosa de noi atunci cand privirea lui se va juca cu aceste cuvinte..."

Venise si dimineata...razele soarelui strapungeua intunericul din camera.Lisa tinea ochi deschisi spre tavanul alb cu stelute fosforescente.Uneori si-ar fii dorit sa nu existe nici un tavan...cerul liber ar fii fost acoperisul universului ei si stelele farame de visuri...

Nu dormise toata noapte...visa cu ochii deschisi,de fapt nu visa;doar lasa gandurile sa vina si sa plece prin mintea ei.Era un labirint din care simtea ca nu putea iesi.Asculta muzica...marea ei pasiune...si singura prietena care ii era alaturi mereu,chiar si in vise...unica care o intelegea si o consola!

Erau atat de multe ganduri...o macinau atatea sentimente,atatea amintiri din trecut...avea atatea regrete!

Ii era rusine ca iubea,simtea intr-un fel ca-i dezamagise pe cei din jur,chiar daca ei nu stiau nimic...chiar daca ei nu banuiau ce simte,ce o framanta si cate lacrimi varsa!

Ora 7:35.Era candva miezul noptii pentru ea...acum era doar inceputul unei zile.Incepe o noua zi.Simtea ca sufletul ei e inchis dupa gratiile imoralitatii.

Intr-un final lumina rosie a cifrelor ce palpaiau in aparat,devenise iritanta.Arunca patura cea roz,si mai ramasese cateva secunde in pat;simtea poate nevoia sa se dezmeticeasca din visele noptii si sa-si revina din letargia somnului cu ochii deschisi fara vise dulci.Se scula intr-un final si pori spre usa,era prima oara cand nu putea sa o deschida,parca ar fii fost un corp fara oase,era total lipsita de energie.Un jet rece ca gheata de apa si o privire in oglinda fura de ajuns pentru ca Lisa sa-si aminteasca ca inca rolul ei pe pamant nu s-a incheiat;ca inca mai trebuie sa lupte,ca inca mai este om si ca toata noapte n-a fost decat un vis lucid!

"Am sa pot,stiu ca pot...trebuie sa pot!"Se incuraja din clipa-n clipa de parca ar fii trebuit sa lupte impotriva intregii lumi,intregului univers pentru a ramane in viata.

"Mai bine plec la scoala.Daca nu-mi atrage nimic atentia s-ar putea sa ma prabusesc,s--ar putea sa ies din jocul vietii prea repede!"

De data aceasta nu a mai stat ca de obicei in fata oglinzii sa se arnjeze,o nuanta fina de albastru pentru pleoape si uniforma impusa,fura costumatia ei.Pleca in graba,cu o pereche de casti in urechi si privirea in pamant.Vantul ii se plimba printre bucle.Treceau copii,treceau adulti,treceau si ganduri dar ea nu saluta pe nimeni.Nu auzea nimic,decat refrenul unei iubirii imposibile si regretul inimii ei in lanturi inca.

A intrat grabita pe poarta scolii,gata sa-l darame pe profesorul de matematica."Ce mai conteaza ce fac acum,daca oricum ma vor uri?Ce mai conteaza ca lupt,daca destinul va fii mereu acelasi..."

I. Labirintul noptii

Se sting luminile.O liniste generala ramane in urma pasilor;toti se grabesc spre iesire de parca era pe cale sa se epuizeze stocul libertatii...scapasera de clipele infernale;de tortura viitorului ce vrea sa-i modeleze inca din prezent.Era intuneric,insa o pereche de ochi straluceau de seninatatea tineretii in asteptarea unei alte straluciri intarziate.Privirea Lisei se izbeste inca o data de acele nestatornice ale ceasului...incepuse sa-si piarda rabdarea si sa-i fie frica de coridorul intunecat al scolii,de absenta pasilor zgomotosi si mormanului de sunete ce alunecau in valurile timpului.Incepuse sa tremure din cauza nesigurantei cand,deodata o palma calda ii atinge umarul,sperind-o.Se intoarce infiorata de atingerea calda si da ochii cu el."-Era doar Tiberiu...cum am putut sa ma tem vreo clipa stiind ca el este aici?!" lasa spaima sa-i moara in ganduri si se linisteste.Isi ridica privirea din pamant si incearca sa o gaseasca pe al lui,buzele ii tremura insa reuseste sa-i adreseze cateva cuvinte,aproape in soapta:

-Ah! dvs. erati...m-am speriat ingrozitor!Credeam ca ati plecat...

-Off! copila mea...doar stii ca in recreati am stabilit sa plecam impreuna.As fii indraznit eu oare sa nu-mi tin promisiunea fata de tine? in tot acest timp isi pierde privirea printre buclele ei negre...lumina lunii le da un luciu special...el nu reuseste sa-si revina din visare si totusi...o asculta.

-Sunteti un om minunat!V-am mai spus-o?Cred ca ar trebui sa o fac mai des...

-Stiu ca tu esti o scumpa si incerci mereu sa-mi faci complimente...vezi in oameni chiar si ceea ce nu exista!

-Va inselati...din pacate nu mi-ar ajunge ani de zile sa gasesc pe pamant,in tot acesti oameni,ceea ce gasesc in dvs...

-Dar...totusi ce pot avea eu atat de special? dar...imi raspunzi alta data,acum trebuie sa prind autobuzul!

Sa mergem,e intuneric si frig aici...imi dai fiori!

Lisa nu mai comenta nimic...isi lua ghiozdanul albastru si se grabi sa tina pasul cu profesorul,pana cand amandoi iesira pe poarta scolii.Crengile castanului de langa chiosc incepura sa se aplece tot mai mult la pamant,frunzele se lasau duse de privirile trecatorilor spre inceputul unor ganduri imorale si necunoscute lumii...totul capatase un aer sinistru,numai luna isi pastra forma si stralucirea noptilor de decembrie.

Insa decorul misterios si tacut al satului nu le dadea fiori Lisei si profesorului Tiberiu care se indreptau glumind spre statie.Tiberiu se apropie de Lisa vrand sa-si i-a ramas-bun insa ca de nicaieri se porni o furtuna puternica...ceata se intetea,ploaia era tot mai deasa,norii tot mai numerosi,vantul tot mai puternic cu suflul lui de gheata.Lisa se speria ingrozitor si isi lua de mana profesorul...incercand sa vina si mai aproape de acesta.Deodata,luminiile se sting in tot satul;mai mult ca sigur avusese loc o pana generala de curent.Nu se auzea nimic in afar de bataile repezi ale inimilor celor doi,vantul sufla tacut,ploaia se lovea lin de strazile pustii...nu era nimeni prin preajma...nimeni...

Vasleau amandoi in aceea noapte neagra si deasa...Lisa tinea ochii inchisi,ecoul tacerii ii domina gandurile ;profesorul nu facea decat sa o strang mai tare si mai ocrotitor la pieptul lui cald pe fata...parca ar fii vrut sa o apere de bezna aceea muta si infricosatoare.

Se indreptau spre nicaieri...cat de absurd putea fii totul:nici un om,nici un suflet,nici o suflare in plus,nici o lumina,nici un zgomot in centrul comunei...parca sfarsitul lumii nu i-ar fii lasat decat pe ei in viata si i-ar fi inlaturat de pe fata pamantului pe toti ceilalti.

Noapt tipa in culori abstracte...teama era incolora simtirii,tipetele inimii erau acoperite de o dunga imorala.Isi spuneau ca nu e decat un vis absurd,un cosmar din care se vor trezi si totusi...frica de necunoscut ustura sensbilitatea somnului iar ei nu se trezeau...deci era adevarat...era timpul ca basmul sa i-a sfarsit dar,protagonistii lui ramasesera blocati in piela unor personaje oarbe de sunete is mute de culori...

Lumina lunii i-a calauzit pe un drum nou...erau din ce in ce mai speriati si socati din cauza faptului ca numai era nici un suflet in apropierea lor...

"-Hei!voi cautati cumva pe Amber?" i se paru profesorului ca aude...insa nu erau decat ganduri absurde isi zisese si nu dadu importanta.Lisa era prea infricosata si inghetata in acelasi timp ca sa-si poata da seama de ceea ce se intampla in jur,asa ca Tiberiu numai indrazni sa-i intrerupa starea si asa destul de groaznica cu ideile si gandurile lui stupide...Ploua cu lacrimi de gheata,innotau prin ceata fiecare cu gandurile si temerile lui...

Insa...tacerea fu intrerupta inca o data de aceeasi voce,respectiv de aceeasi intrebare.De data acesta insa,profesorul intoarse capul,ceea ce o facu si pe Lisa sa tresara putin speriata.

La cativa metri in spatele lor era un batranel intr-un fel de mantie neagra cu niste bete in mana stanga si o cutie mare si neagra in cealalta mana.Acesta se apropie de tineri speriati de aparitia acestui personaj total neasteptat in decorul acestui scenariu trist si infricosator...

-Sara buna!D-apoi pe Amber o cautati dvs.?

Profesorul ezita...dar intr-un final ii raspunse cu voce tremurata:

-Buna seara,domnule!N..nuu cred ca...ne-ati confundat.E intuneric si e foarte frig,si gerul amorteste toate simturile rationale...ajungem sa confundam oamenii.Noi nu stim cine e Amber...dar ne-am ratacit,elevei mele Lisa ii este rau din cauza furtunii ce s-a mai domolit putin iar dvs. sunteti o mi..minune!

-Hmm!Dumitale nu te-ai gandit ca nu e bine sa stai afara pe o vreme ca asta!

Si pe deasupra ai mai luat si copila ista fragila cu dumneata!Ce fel de barbat esti dumitale?Puteti sa muriti amandoi de frig.

-Pai draga domnule,noi plecam de la scoala si tocmai a inceput furtuna si..

-Hai ca asta-i buna!pai da ce,orele de scoala se tin la miezul noptii?

-E ora 9 domnule,am tinut cercul de filosofie pana tarziu din cauza ca subiectele temelor propuse erau destul de captivante...a inceput furtuna si ne-am ratacit v-am mai spus.Dumneata esti unicul suflet ce ne-a iesit in cale dupa atatea momente de panica si ganduri absurde.Parca ar fii venit sfarsitul lumii caci,pana aceea de curent parca ar fii sters toate persoanele de pe fata pamantului...

-Vai!da eu credeam ca o cautati pe Amber!

Stiti unde sunteti?Stiti unde ati nimerit?!?

-Dar cine e acesta domnisoara Amber de care tot imi vorbiti si unde suntem acum?

-Dapa-i aista-i lucru mare ca nu stiti cine e domnisoara Amber!E foarte cunoscuta pe aici...e o vrajitoare...numai cu magia neagra umbla si te poate ajuta in orice...in plus mai are niste fete...un fel de bordel...e foarte cautat!Vin oameni tocmaio din capitala ca sa vada miscarile fetelor...zi si noapte bordelul si vrajitoarea sunt disponibile.Da pai cand v-am zarit cu fatuca aista la brat mi-am dat seama ca nu-s de dvs. treburile aistea!

-Incredibil! spune Lisa-trezita parca dintr-o letargie indelungata-stau poate la cateva strazi de acest loc si...nu am auzit niciodata de Amber si de bordelul acesta!

Privirea profesorului devenea amenintatoare...acesta se uita fix,cu indiferenta si indignat in ochii caprui ai batranelului.

-Multumim domnule pentru informatii si va rugam sa ne scuzati de deranj si de...intrebari.Nu ne intereseaza de nici o vrajitoare,vrem doar sa gasim o iesire!Dar decat sa mai aflu atat eu personal cat si copila acesta vreo alta "noutate" despre aceste zone si locuitorii lor,mai bine plecam!La revedere! Si o seraa"buna" in continuare!Nu va deranjati o sa gasim noi vreo iesire din acest labirint al groazei si intunericului.Tiberiu o lua puternic ba chiar violent pe Lisa de mana,parca ar fii incercat sa o apere de cine stie ce primejdie ce-i pastea in preajma batranului aceluia...amandoi se pierdura in noapte neagra si deasa...din nou la cativa metri in urma lor se auzeau niste vorbe..dar acestea erau strigate...batranul misterios incerca sa-i avertizeze cu privire la ceva insa,profesorul se saturase de chestii absurde.

Pasii profesorului si ai Lisei se pierdura cu totul in noapte...