III. Inceputul Sfarsitului

-As vrea sa fii mereu aici,sa-ti dau tie mereu toate lacrimile mele,toate gandurile...si apoi sa-mi continui zborul! spuse Lisa printre lacrimi.







-Voi fii mereu aici,mereu cand ma vei cauta!







-Cum sa te caut?De ce?







-Poate...destinul ne va separa intr-o zi....







-Nu-i adevarat!Nu vorbi asa,vom fii mereu impreuna!







-Dar,daca intr-o zi eu nu voi fii langa tine,gandeste-te la mine,si voi veni,voi fii langa tine,langa sufletul tau!







-Daca ai fii conectat la mine,as stii ca nu te voi pierde dar...







-Dar,din pacate sunt conectat la inima ta,si imi e imposibil sa plec!







-Te iubesc,esti tot ce am mai bun in viata!Stiu...sunt doar niste cuvinte banale,dar eu te ador,tu esti viata mea!







-Saruta-ma!







-Daca ne vede cineva?







-Numai e nimeni in scoala la ora asta...haide,simt ca am sa mor daca n-o faci!







In tacerea intunericului se sparsera atunci soaptele buzelor lor.Stateau intinsi pe scaunele din cancelarie.Jaluzelele erau trase dar,din cand in cand o raza de luna mai poposea in incapere.Era intuneric si era liniste caci,numai erau voci care sa strapunga aerul...sa-l polueze cu litere intortogheate si batai de inimi.Amandoi se priveau in ochi.Fiecare vedea in privirea celuilalt lumea lui.







-Esti nebun!Cum ai putut sa-mi arunci biletul ala in ora?Daca il vedea Simina,ce i-as fii spus?







-Da sunt nebun,dar dupa tine!Ce sa zica?Chiar nu are de ce sa se amestece in problemele tale,fie ele legate si de scoala!







-Hmm! Deci tu esti o problema legata de scoala?







-Da,iti sunt profesor!







-Si iubit!







-Da?!?Ca sa vezi!Nu stiam!







-Ha!Ha!Ha! Glumet ca de obicei!







-Iti pare rau ca ai primit biletul?Ca l-ai citit?







-Stii prea bine ca-mi doream sa te vad...dar e mai bine sa evitam contactul cu colegii mei cand e vorba de asa ceva!







-Apropo,te-ai purtat atat de firesc la ora!Nu m-as fii asteptat!







-Si ce-ai fii vrut?Sa ma dau la tine?







-Cum te-ai putut abtine?Cand ai citit compunerea aceea despre"Pasiune si ratiune" simteam ca o sa explodez daca nu te iau in brate!







-Si totusi n-ai facut-o!De ce?
-Din acelasi motiv ca si tine!Ce ar zice ceilalti?







-Ca ne iubim!







-Dar nu permis asa ceva intre...







-Da scrie undeva?E o lege,o scriptura care interzice iubirea intre doi oameni de varste diferite?







-Nu...stii prea bine!Dar noi nu suntem doar doi oameni de varste diferite...suntem profesor si eleva!E inadmisibil sa se intample asa ceva intre noi!







-Inadmisibil,imoral....si frumos!







-Gandeste-te putin ca mi-as putea pierde slujba si colegii m-ar arata cu degetul;tu ti-ai pierde prietenii,si ei increderea in tine!







-Dar...mai ingrozitor ar fii ca relatia noastra sa se destrame!







-Stai!Stii prea bine:dragostea nu moare!







-Dar crezi ca putem lasa totul asa in urma?Sa uitam de tot si de toate?







-Spune-mi tu,oare am putea?






-Eu n-as putea!Ma despart foarte greu de ceva,trecutul este foarte important pentru mine si totusi...nu pot renunata la prezent!






-Pastreaza-ti credinta!Totul va fii bine!






-Nu...totul va incepe.






-Poate fii si inceputul sfarsitului nostru,dar vom sfarsii impreuna!






-E atat de greu.... ochii Lisei se umplura de lacrimi.






-Sa fii fericit sau sa iubesti?






-Nu stiu.Ambele!






-Pentru ce plangi?Pentru ca poti fii fericita dar nu vrei?






-Vreau!Dar plang copilaria la care trebuie sa renunt...acum si pentru totdeauna!






-Pentru iubire?






-Pentru noi!






-Off!Lisa...vreau sa tip,vreau sa plec,vreau sa traiesc,vreau sa te iubesc!






-Si cine te impiedica?






-Tu!






-Dar,de ce eu?






-Tu,si cu viata ta!Nu pot pleca fara tine.Trebuie sa te astept pana cand ve fii pregatita!






-Si daca nu voi fii niciodata?






-Atunci...ne vom inneca amandoi amorul noaptea la fumoar sau in cancelarie...sau oriunde!






-Si daca ne vor prinde?






-Asta e!






-Cum poti fii atat de calm?Tu nu iti dai seama ca ce facem noi e impotriva societatii?N-ar pic de morlaitate!Iar tu esti linistit de parca am avea o relatie normala,cu lucruri firesti!






-Ti-am mai spus:iubirea nu e interzisa;nu are varsta si nu tine cont de profesiile si statuturile celor doi!






-Asta zici tu!Dar pentru ceilalti este cel mai mare motiv de barfa si batjocura!






-Cum poti sa spui asta! Tiberiu se incrunta.






-Si stii de ce?Pentru ca lor li se pare ca dragostea ar trebui sa existe intre doua persoane de aceasi varsta.Toti cred ca dragostea este frumoasa intre oameni de aceeasi varsta!






-Pai este!






-Adica si tu esti de acord cu ei?Lisa se ridica si se indrepta spre fereastra de langa dulapul cu figuri geometrice.






-Da!Doar ca uneori...natura creeaza niste exceptii care sunt total opuse lumii.Ele devin excluse din anumite grupuri deoarece oamenii le considera un exemplu negativ pentru ceilalti si pentru ei insisi...dar nimeni nu se gandeste ca,chiar iubirea dintre aceste fiinte poate fii salvarea lumii si cel ma frumos si pur sentiment!






-Vrei sa zici ca noi suntem acele "exceptii"?






-Da.Iubirea noastra nu e un pacat.Iar tu nu trebuie sa te simti vreodata vinovata ca simtit ceva atat de frumos si de nobil!






-Lasa asta acum...spune-mi altceva...frumos!






-Esti tot ce am si tot de ce am nevoie!






-Ca sa fii fericit,nu-i asa?






-Nu...ca sa traiesc!






-Te iubesc atat de mult!






-Nu mai mult ca mine.






-Saruta-ma....saruta-ma acum!






Tiberiu incepe sa o sarute.Mana lui aluneca usor pe trupul ei fragil.Razele de luna le mangaiau intunericul simturilor,in rest erau orbi.Nu mai vedeau lumea.Iubirea lor zbura pe un nor spre fericire.Trupurile lor erau mai fierbinti decat focul din inimi.Era frig..tremurau.El ii saruta buzele,apoi gatul...ii scoase bluza si continua sa o sarute cu pasiune arzatoare.Lacrimile din ochii Lisei erau de fericire.In doar cateva momente hainele lor erau imprastiate pe podeaua cancelariei.Trupurile lor erau goale si se iubeau fara nici o retinere.Lisa se simtea in al 9-lea cer.Incepu sa-i sarute trupul lui Tiberiu si sa-i sopteasca la ureche ca il iubeste.El simtea respiratia fetei curgandu-i prin vene.Era un drog dulce ce-l ducea in paradis.O singura doza ii era de ajuns pentru o viata intreaga.Sarutarile dulci o ametira si pe Lisa care inchise ochii,si el continua sa-i mangaie trupul alb de pe care incepeau sa curga sudori.Emotiile erau de vina.Incepu imediat sa viseze,vroia sa imortalizeze in albumul gandurilor ceva ce...isi dorea sa nu se mai termine,ceva minunat in viata ei.





Trecusera doua ore.Afara incepuse ploaia si noapte era tot mai adanca,atat de adanca incat le era frica sa nu se inece daca vor pleca.





Tiberiu se scula si isi cauta camasa.O gasi cu greu din cauza intunericului.Lisa se satura sa-l vada plimbandu-se de colo-colo prin cancelarie.Ridica capul foarte hotarata:





-De ce nu aprindeti lumina,domn profesor?





-Pff!Vrei cumva sa fim prinsi?





-Cine ne poate vedea la ora asta?spuse Lisa mirata.





-Oricine!Tot ce nu te lasa sa iubesti iti devine dusman,oamenii ne despart dar...si vantul ne raceste trupurile,noapte ni le intuneca si nu iti pot vedea chipul;zgomotul tulbura linistea iubirii noastre...vezi sunt atatea lucruri impotriva noastra!





-Am inteles pana aici.Dar tu de ce te imbraci?





-Haide,imbraca-te si tu!Vrei sa stam in cancelaria scolii pana dimineata?!?
-Off!Haide ca ma imbrac.





Dupa cateva minute in care incercara din rasputeri sa-si gaseasca hainele printre scaune,proiecte si mese se imbracasera in sfarsit.Un ultim sarut in mijlocul cancelariei.Ea se lasase pe masa si trupul ei incerca sa se ascunda de sarutarile lui,urcandu-se pe suprefata de sticla.Se oprira.In mai putin de doua minute ieseau imbratisati pe poarta scolii.Era noapte,nu ii putea vedea nimeni.





-Astazi nu pot sa i-au masina,e mult prea tarziu!





-Ce-ar fii sa dormi la mine?Sunt singura acasa.





-E periculos.Cum voi pleca dimineata?





-Mama se intoarce abia la pranz,pana atunci vei putea pleca.





-Daca vine mai devreme?Nu...nu e potrivit!





-Am un prieten Laurentiu,sta aproape de scoala asa ca cel mai indicat ar fii sa dorm la el.





-Si ce ii vei zice?





-Nimic.Stie!





-De noi?





-Nu...de mine.Stie ca vin tarziu.Nu-ti fa griji,n-am sa povestesc nimanui!





-Asa sa faci...pai atunci te sarut,si pe maine!





-Da...pe maine!





Lisa facu cativa pasi in fata dar se intoarse imediat si-l saruta pe Tiberiu.Dupa care pleca spre casa.El o urmarea cu toata dragostea cum isi pierde urmele in noapte."Stelele sa-ti lumineze drumul si saruturile mele sa-ti indulceasca visele" isi spunea in gandul lui Tiberiu.Mai statu cateva momente si...se pierdu si el in bezna.





Iata ca,venise in graba si a doua zi.Era ora de civica.





-Lisa,i-a sa vedem daca poti sa ne explici diferenta dintre ratiune si pasiune.Hai la tabla!





Totul decurgea conform planului,cei doi avand grija sa nu le descopere nimeni taina.Nu trebuiau sa faca nici o greseala...nimic din ce ar fii putut atrage atentia celorlalti.





Lisa se scula usor din banca si porni spre tabla.Deodata se dezechilibra si cazu pe jos.Lesinase.Tiberiu o lua indata in brate si alerga cu ea pe poarte scolii spre dispensarul de vis-a-vis.Nu trebuia sa ma astepte nici o confirmare,nici o permisiune,nimic.Intra speriat pe usa dispensarului,lasand-o sa se inchida singura.Aproape ce sparse usa de la cabinetul doctorului cu Lisa in brate.O aseza pe un pat.Era plin de sudoare si extrem de agitat.





-Salvati-o,va rog!!!




-Ce s-a intamplat? intreba doctorul alarmat si el,ce a patit?



-Pai eu vreti sa stiu?Am scos-o la tabla si in cateva secunde era pe jos!Am adus-o de indata aici,nu stiu ce are,parea sa se simta bine!Va rog face-ti ceva,urgent!!!



-Maria?



Deodata intra o asistenta maruntica si cu parul blond si fata obosita.



-Cu ce va pot ajuta,domnule doctor?



-Adu-mi repede niste vata si spirt,domnisoara a lesinat.



-Imediat,domnule!



Se intoarse cu o sticluta mcia de spirt si un pumn de vata.Uda vata si i-o dadu medicului,acesta i-o puse fetei la nas si Lisa se trezi.



-Ce s-a intamplat?Ce caut aici cu tine?spuse mirata si se uita spre Tiberiu.Incepu sa tremure.



-Nu iti amintesti?Ai lesinat si te-am adus imediat la dispensar!



-De ce am lesinat?spuse cu voce tremurata in timp ce incerca sa se ridice.



-Domnisoara cred ca ar fii bine sa mai stati putin intins pe pat.Inca nu v-ati revenit complet.Si nici noi nu stim inca motivul lesinului dvs.Stati sa va examinez.



-Mie frica!



-Nu veti pati nimic,probabil aeti doar o lipsa de calciu.E ceva normal la vartsa asta,multor adolescente li se intampla din cauza alimentatie neadecvate.Sper ca va hraniti suficient!



-Da...mananca,cel putin in ultima perioada mi-a crescut considerabil pofta de mancare!



-Serios?Devine interesant!Si cum v-ati mai simtit in ultima perioada?Descrieti-mi starile!



-Pai...am mancat uneori cam mult si mi s-a facut rau,am inceput sa ma ingras din cauza mancarii si cam atat!



-Numai un moment.



Si doctorul ii apasa usor fetei pe burta.



-Te doare?



-Da,foarte tare,cred ca o sa mi se faca rau.



-Atunci trebuie sa va dau o veste!



-Ce veste?Sunt bolnava cumva?



-Nu domnisoara,sunteti insarcinata!



Lisa se scula numaidecat din pat,Tiberiu tresari si el si asistenta se uita cu profunda uimire la cei trei.



Doctorul continua:



-Aveti exact simptomele unei femei insarcinate.Felicitari!Veti avea un copil!



-Nu se poate!exclama Lisa,trebuie sa fie o greseala,va inselati!



-Nu incape indoiala,domnisoara,veti avea un copil!



-Nu....nu,cum poate fii posibil asa ceva? murmura Lisa printre lacrimi.



-Pai,presupun ca sunteti majora nu sau sunteti la liceu,ei bine probabil ca ati facut de curand dragoste si iata rodul actiunilor dvs.!



-Mai bine zis consecintele,spuse ironic asistenta!



-Sunteti majora,nu?mai repeta o data doctorul.



-Nu...nu sunt!



-Off!Se mai intampla,curiozitatea sau dragostea te impinge sa...da mai bine lasa.Domnule sunteti cumva ruda cu domnisoara?



Tiberiu inca nu-si reveni din soc,caci vestea ca va fii tata cazuse ca un trasnet asupra lui.Lasa capul in jos,inchise ochii,trase puternic aer in piept si rifica capul sus.Incerca sa se incurajeze,sa-si spuna ca va fii bine dar,stia ca e in zadar:va avea un copil cu o fata de doar 14 ani...era minora,ce putea el sa faca acum?



Incerca totusi sa rosteascaa un raspuns:



-Eu..eu....sun....sunt....prof...profesorul!



Desi la inceput vroia sa spuna ca el este defapt tatal copilului ezita dupa aceea.



-Asa....deci eleva dvs. e insarcinata!Credeti-ma pe cuvant ca va inteleg uimirea.Eu zic sa o duceti acasa si sa le spuneti parintilor.Ar fii bine ca pana naste sa nu mearga la scoala.



-Tiberiu o lua pe Lisa care era la fel de tulburata,de mana.



-Haide....sa..sa mergem!



-Unde?



-Acasa,haide sa te duc acasa!



-Da,dar...intr-un final ezita sa comenteze si nu se impotrivi deciziei lui Tiberiu.



-Aveti grija de ea,e fragila si mai ales acum cand poarta un copilas in pantece!



-Voi avea,va fii bine!Va multumesc ca m-ati ajutat!



-N-aveti pentru ce...dar cred ca mai degraba v-am dat o veste destul de proasta!Oricum,va fii un copil si un copil inseamna fericire!
-La revedere!Murumura Lisa si iesi pe usa urmata de Tiberiu.



-Ramaneti cu bine!



Doctorul ii privea uimit si incerca sa-i inteleaga in gandul lui insa totul era prea confuz chiar si pentru el insasi.


Pasilor lor se pierdeau in lumina apusului.Cuvintele erau de prisos.Nimic nu-si mai avea rostul caci nimic nu mai putea fii schimbat.Destinul fusese poate scris intr-un mod prea brutal pentru ei.Totul nu parea decat o farsa de prost gust ce nu-si avea rostul in viata lor si a carui vinovat nu puteau sa-l gaseasca,daca acesta eexista intr-adevar."E doar vina mea!Dar acum ce ma voi face?cum o sa-mi asum responsabilitatea?" se intreba Tiberiu cu lacrimi in coltul ochilor,cazut pe ganduri si facandu-si singur rau cu ele.Lisa plangea incontinuu de cand iesisera din cabinet.In mintea ei se purta un adevarat razboi,gandurile o luasera razna si sentimentele erau confuze.Totul o nelinistea,dar mai ales ceea ce avea sa se intample,poate ca acum mai mult ca niciodata ii era frica de viitor.Ii era teama de ce-i rezerva acesta si de consecintele faptelor din trecut."Esti atat de aproape de mine si totusi atat de departe..ma pierd in incercarea de a fii fericita,niciodata nu voi reusi!Oh!Doamne,un copil,durerea plange-n mine si el creste...un miracol al vietii mele sau o salvare a fericirii?Daca exista asa ceva si pentru mine;aceasta iubire mi-a luat tot aerul dulce al copilariei,nu pot respira decat bataile inimii lui dar...credeam ca s-a terminat dar...deabia totul acum incepe.Trebuie sa fiu puternica pentru el,trebuie sa rezist.Dar e imposibil.Mie imposibil."
-Si acum ce facem? intreba Lisa fara sa-si ridice privirea din pamant.
-Nu stiu.Incerc sa descifrez tacerea misterului acestei iubiri.Iubirii noastre.Cineva zicea ca totul se intampla cu un scop,spune-mi,asta ce rost mai are? profesorul era absent la tot ceea ce se intampla,insa,auzea si incerca sa raspunda chiar daca gandurile lui strabateau alte galaxii.
-Sunt cu moralul la pamant.A fost un trasnet care mi-a ars ultimele ramasite de speranta.
-Un copil,poate inseamna fericire.Multa lume isi doreste si nu poate avea,multa lume spune ca este un miracol,un dar de la Dumnezeu.
-Si cu ce ne poate ajuta miracolul asta?
-E un copil...ce vina are el ca tu nu-l vrei?
-Nu e vorba ca nu-l vreau dar este cel mai nepotrivit moment din viata mea sa am un copil.Tu nu-ti dai seama,trebuie sa renunt la scoala.Ce va zice lumea despre o fata care la 14 ani va avea un copil cu profesorul ei?!?
-Lisa mea,e copilul nostru.Nu te voi parasi,iti jur!
-Asa spun toti...si cand vine momentul adevarului,uitati de tot ce-ati promis vreodata!Si tu o sa uiti!
-Deci asta este parerea ta despre mine?
-Da!
-Ei bine atunci ramai cu ce gandesti.Dar sa stii ca niciodata,asculta-ma bine,niciodata nu te voi lasa singura,mai ales acum ca porti in pantece copilul meu!
-E si copilul meu! spuse tare si raspicat dupa care se opri la doar cativa pasi de intrarea in scoala.Il privi in ochi cu nepasare si putina rautate apoi intra usa si i-o tranti in nas.
-Stai,Lisa!Degeaba striga,totul era in zadar,era mult prea tarziu ca sa o schimbe,ca sa o ajute sa inteleaga.
Lisa intra in scoala.Nu era nimeni pe coridor,si poate era prima oara...poate era prima oara cand colegii o priveau atat de trist si parca incercau sa o consoleze de indata ce aceasta pasi pe usa.Se aseza in banca urmarita de umbra privilor prietenilor ei curiosi.Isi indrepta privirea spre tabla si incepu sa viseze cu ochii deschisi.Deodata incepura sa i se scurga lacrimi pe obrajii rosi.Colegii priveau si nu puteau intelege.
O fata cu parul blond se apropie de ea,se apleca in deasupra bancii ei,ii dadu o suvita de par de pe fruntea umeda si incerca sa-i intalneasca privirea si reusi.
-Ce-ai patit?Hai gata,numai plange,orice ar fii,ai sa vezi ca va trece!Asa sunt toate pe lumea asta,vin si pleaca.
-Lari...stiu...tu intotdeauna m-ai inteles dar...problemele mele nu vor trece...ele nu isi au rezolvarea.
-De ce spui asta?Esti cumva...grav bolnava?
-Nu.Sufleul imi e pe moarte!


-Nu vorbi prostii!Sufletul nu iti poate muri...ai fi o leguma fara el.


-Si asta voi fi de azi inainte.Dar acum prefer sa numai vorbesc despre asta...scuza-ma!


Lisa se scula si in tranti usa cu putere.In clasa,privirile colegilor nu se clantira inca de la usa.


-Oare ce a patit?Se intreba Larisa insa fara ca sa-si miste privirea din directia in care a plecat Lisa.


Un baiat se apropie de ea si isi puse mana pe umarul ei.


-Lasa...poate ca asa e mai bine.Probabil sufera,are probleme si ii trebuie putina intimitate.Poate ca are nevoie sa fie singura acum.


-Poate,dar noi o putem ajuta,ii putem fii alaturi.De ce nu vrea sa inteleaga acest lucru?


-Poate ca nu poate sa-l inteleaga.O sa treaca totul,ai sa vezi.Lisa o sa redevina cea de dinainte!


-Sper...


-O sa fie asa,ai sa vezi,trebuie sa fie asa.Poate zilele acestea a avut anumite probleme,dar sunt absolut sigur ca se vor rezolva.


In decorul clasei,colegii incercau sa se incurajeze unii pe alti,spunandu-si ca va fi bine.In trupul lisei era un decor ravasit.Se purta un razboi intre dragoste si ratiune.Dragostea ei pentru profesor si realitate dura ca va avea un copil cu el,ca va fi mama in doar cateva luni.


Se indrepta spre fumoar,deschise usa si intra.Era un aer inchis si plin de fum de tigara,pe masuta acoperita de un material verde erau inca mucurile de tigari de azi dimineata si mult scrum.Lisa se aseza pe una dintre banci acoperite si ele tot de un material verde.Isi lasa privirea sa cutreiere incaperea cu cele doua iesiri si un tablou mare in centru.Fumul se juca cu aerul si dansa in cercuri de lumina.Ea isi amintea acum tot.Ganduri indepartate se plimbau prin mintea ei si ii rascoleau amintirile.Era atata liniste.Departarea lui o durea,nu vroia sa-l piarda.


-Asta vara...veneam dimineata la scoala doar ca sa-i vad chipul...credeam ca imi drag,ca ma amuzaa si de aia il plac,ca ador inteligenta si delicateatea lui...dar,niciodata nu m-am gandit ca toate acestea insemnau dragoste.Eu am fost mereu indragostita de el dar...nu vroiam sa recunosc,nu vroiam sa-mi dau seama ca...il iubesc din tot sufletul,cu toata fiinta mea!Si acum...noptile noastre de dragoste,saruturile...amintirile...ce voi face cu ele?unde sa le arunc,in ce prapastie sa le ard ca sa nu se mai intoarca niciodata la mine,sa ma lase in pace sa traiesc linistita!Dar...a trebuit sa raman insarcinata.Acum un copil creste in mine,si eu...ce o sa ma fac Doamne?spune-mi,da-mi un semn ceva...ajuta-ma...ce ma voi face de acum incolo?


Lacrimi Lisei curgeau fara sa se opreasca,durerea din inima ei era insuportabila,simtea ca se sufoca daca nu ea o gura de fericire dar,fantana ei secase.Ii venea atunci in minte chipul profesorului care,se uita frumos la ea si incepea sa zambeasca;intinse mana in aer si incerc sa prinda iluzia dar aceasta fugi din capul ei,nu era decat o iluzie.Atunci Lisa se scula si stranse tare mana,parca ar fi vrut sa chinuiasca acolo toata durerea ei...

Se indrepta spre usa fumoarului."E ultima oara,ultima oara cand vad peretii astia,nu ma mai intorc niciodata,nu vreau sa ma mai intorc intr-un loc unde am suferit atata.Am sa plec,trebuie sa plec...o sa gasesc ceva,o cale,un drum,o tara...exista o viata si pentru mine,una mai buna!".Inchise ochii si lasa lacrimile sa incheie ultima ei intalnire cu scoala ei.Iesi pe usa si o lua drept inainte pe drumul ce duce spre casa.Odata ajunsa cauta prin dulapul din capatul holului o valiza mare si incepu de indata sa-si arunce aproape toate hainele in ea.Printre haine se mai aflau si:jurnalul,albume cu fotografii,mp3ul,parfumul ei si toate cosmeticele,niste creioane si cele mai bune blocuri de desen de care dispunea.Inchise valiza si se indrepta spre sertarul de jos al biroului,il deschise si scoase o cutie albastra legata cu o panglica roz.Rupe panglica si ridica capacul cutiei lasand la iveala niste bacnote destul de valoroase,erau economiile ei.Lua o parte si le puse intr-un portofel negru si pleca.Nu se opri din drumul ei decat in fata statiei.Dupa cateva momente de asteptare sosi un autobuz galben si Lisa se urca in mare graba.Taxatoare ii rupse un bilet pe care scria numele judetului si il dadu.Era unul dintre cele mai apropiate orase cel spre care Lisa se indreptata nelinistita,cu privirea mereu pe geamurile din partea stanga a autobuzului.Cand autobuzul opri la ultima statie,fata cobori si se duse la un ghiseu din autogara.Se apropie de el si de partea cealalta o duduie blonda si foarte simpatica o saluta din cap.

-Buna ziua!

-Buna ziua,cu ce va pot ajuta?

-As vrea sa stiu ca costa un bilet pana la Paris?

-400 de lei domnisoara.

-Si cel mai devreme cand pleaca autocarul?

-Maine la ora 6:30.

-Pai atunci,un bilet va rog!

-Desigur.

Lisa achita pretul biletului,il lua si pleca dupa o jumatate de ora inapoi cu autobuzul galben cu care venise.

"Ultima oara...ultima oara cand vad marea...cat o sa-mi lipseasca simfonia ei!"

Odata ajunsa in sat,aceasta incepu sa mearga incet pe drumul spre casa,parca incercand sa-si ia ramas bun de la tot,de la fiecare pietricica,de la toti nori de pe cer,de la toate frunzele copacilor privindu-le lung si cu nostalgie,deja ii era dor.

"E ultima oara cand merg spre casa...o sa ramana doar amintirea apusurilor dulci,doar umbra stelelor de atunci,doar acele formele intunecate,,va ramane luna....caci oriunde m-as afla nu o voi mai putea privi la fel,nu va mai fi la fel asta si totul."

Lisa nu putu sa doarma in noaptea aceea.Se zvarcoli printre cearsafuri lasandu-si privirea sa se piarda in neclaritatea formelor din camera.

A doua zi dimineata mama Lisei era de servici iar bunica ei plecase sa ajute la prepararea mancarurilor pentru o nunta.

Era ora 6,Lisa isi lua totul si pleca fara sa priveasca in urma.Se urca in autobuzul galben si se dadu jos in statie urcand in alt autocar cu destinatie Paris.Autocarul pleca in cateva minute.Lisa isi dadu jos geaca si incerca sa se faca comoda.Ii venira atunci in minte niste versuri" /.../Nu ma uita, poate ca doare Speranta incet se pierde in urma ta.Ca sa nu ma uiti ai noptile de argintO sa ninga in parul tau iarna sufletului meuCa sa nu ma uiti eu ti-am lasat un vis Din amintirea zilelor cand ajungeam pana la nori/.../" "Niciodata n-am sa-l uit...stiu,niciodata!Dar acum trebuie sa plec si sa nu ma mai intorc...niciodata,fie ce-o fi!"

Erau niste versuri naive care dovedeau ca ii este greu,dar trebuie sa uite.Undeva,nu foarte departe o astepta drumul pe care trebuia sa-si lase pasii in viata.Undeva o astepta o noua viata...